Se deschide într-o filă nouă
Sofia AI - întreabă-mă şi te ajut!
Made by Goodroid

Şedinţa de atribuire / Licitaţie locuri de parcare, Zona E

25/05/2026

Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare, Zona E, delimitată de străzile: B-dul Independenței:(Bl.71;73;77;81) , Vișinului, Axente Sever:(Bl.1;2;16), Castanului, Clopoțeilor, Garoafei, Mărășești, Mărăști, Pescarilor Toporașului.

           Persoanele fizice şi juridice, deţinătoare a unui autoturism și a unui imobil în zona menționată mai sus și vor depune documente până în data de 08.06.2026, ora 16.00, sunt invitate la ședințele publice de atribuire / licitație a locurilor de parcare de reședință libere, după cum urmează:

16 iunie 2026, ora 13.00, Str. Gheorghe Șincai, Nr.2 – şedinţă publică de atribuire locuri de parcare, Zona E, pentru persoanele cu dizabilități

           În conformitate cu Regulamentul de atribuire a locurilor de parcare amenajate în parcările de reședință din municipiul Bistrița, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Bistrița nr. 54 din 26.03.2025, cu modificările și completările ulterioare, persoanele încadrate într-un grad de handicap, precum și persoanele care au în întreținere o astfel de persoană, domiciliată la adresa solicitantului, beneficiază de prioritate la atribuirea locurilor de parcare de reședință.

          Persoanele fizice care se încadrează în această categorie și care vor depune documentația necesară până la data de 08 iunie 2026, deținătoare ale unui autoturism și ale unui imobil situat în zona E, sunt invitate să participe la ședința de atribuire a locurilor de parcare de reședință.

          Locurile de parcare libere, din zona E, supuse atribuirii/licitării, pot fi vizualizate în ,,Aplicația online pentru consultarea stării locurilor de parcare de

 reședință din municipiul Bistrița”. Acestea sunt marcate cu verde și pot fi consultate accesând: https://parcari.primariabistrita.ro/

18 iunie 2026, ora 14.00, Piața Centrală, Nr.6 – Ședința publică de atribuire/licitație locuri de parcare de reședință, Zona E, pentru locurile rămase libere în urma atribuirii către persoanele cu dizabilități.

Dosarul trebuie să conțină:

  • Pentru persoane fizice:
  • Cerere tip (disponibilă la sediul Primăriei);
  • Copie act de identitate al solicitantului ;
  • Copie certificat de înmatriculare al autovehiculului cu ITP valabil;
  • Act de proprietate/Extras CF, sau de închiriere al spațiului cu destinație de locuință situat în zona E.
  • Certificat fiscal, eliberat de către Direcția Venituri Bistrița, cu sediul în municipiul Bistrița, str. Alexandru Odobescu nr. 17A, în cazul în care autoturismul este înregistrat fiscal în municipiul Bistrița, din care să rezulte că impozitul aferent autoturismului pentru care se depune documentația este achitat integral pentru anul 2025.
  • Pentru persoane juridice:
  1. Cerere tip (disponibilă la sediul Primăriei);
  2. Copie Certificat de înregistrare fiscală a Societății;
  3. Copie după Actul constitutiv al Societății (în cazul în care persoana solicitantă este asociat în societate);
  4. Copie după certificatul de inmatriculare al autovehiculului, cu ITP valabil;
  5. Extras CF al spațiului în care își desfășoară activitatea societatea.
  6. Certificat fiscal, eliberat de către Direcția Venituri Bistrița, cu sediul în municipiul Bistrița, str. Alexandru Odobescu nr. 17A, în cazul în care autoturismul este înregistrat fiscal în municipiul Bistrița, din care să rezulte că impozitul aferent autoturismului pentru care se depune documentația este achitat integral pentru anul 2025.
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare, zona K 33, Str. Constantin Roman Vivu, spatele Blocului 25 (18 locuri de parcare de reședință)

Persoanele fizice şi juridice, deţinătoare a unui autoturism și a unui imobil în zona menționată mai sus și vor depune documente până în data de 09.10.2026, ora 13.00, sunt invitate…

21/09/2026
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare, zona A 35, Str. Tiberiu Brediceanu Zona Blocurilor ANL, Bl.1 și Bl.2

Persoanele fizice şi juridice, deţinătoare a unui autoturism și a unui imobil în zona menționată mai sus și vor depune documente până în data de 09.10.2026, ora 13.00, sunt invitate…

21/09/2026
Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă extraordinară

Consiliul local al municipiului Bistrita este convoacat de îndată în ședință extraordinară, astăzi, luni, 21.09.2026, ora 15.30. Ședința se desfasoară prin mijloace electronice de comunicare, prin intermediul platformei ZOOM, cu…

21/09/2026
Ziua fără autoturism 22 septembrie 2026

Mobilitate durabilă pentru aer curat și pentru sănătate! Renunțați pentru o zi la autoturismul personal clasic și utilizați mijloacele de transport public, bicicleta sau deplasați-vă pe jos! Pasul 1: Dacă…

21/09/2026
Activitatea Compartimentului Parcări de mută într-o nouă locație din 1 octombrie 2026

Începând cu data de 01.10.2026, Compartimentul Parcări, precum și casieria care deservește această activitate, se mută din locația situată în str. Gheorghe Șincai nr. 2 în noua locație din str.…

21/09/2026
Direcţia de Infrastructură și Servicii – intervenții programate în săptămâna 21.09.2026 – 25.09.2026

Întreținere  străzi Reparații curente: Întreţinere  imobile  şi  mobilier  urban Spații  verzi Centrale termice, instalații Serviciul deratizare, dezinsecție, dezinfecție Deratizare școli gimnaziale, licee și instituții publice Luni Marți Miercuri Joi Vineri

21/09/2026