Sofia AI - întreabă-mă şi te ajut!
Made by Goodroid

Se execută lucrări de salubrizare și igienizare în Piața Decebal

10/03/2026

În data de 15 martie 2026 (duminică) Piața Decebal se închide pentru efectuarea lucrărilor de salubrizare și igienizare.
În data de 14 martie 2026 (sâmbătă) hala de lactate, sectorul de legume – fructe, partea din față a pieței, și sectorul de produse agricole, din partea din spate, vor funcționa până la orele 17.00, oră după care se închid pentru efectuarea curățeniei generale.
Procedura de salubrizare și igienizare a Pieței Decebal constă în măturat și spălat întreg perimetrul pieței precum și dezinfectarea cu soluții pentru distrugerea microorganismelor și a bacteriilor.
Agenții economici din Piața Decebal vor proceda la curățenia generală din interiorul chioșcurilor și magazinelor.

Proiectul de buget al municipiului Bistrița pentru anul 2026

Primăria municipiului Bistrița a inițiat procedura de consultare publică cu privire la Proiectul de buget al municipiului Bistrița pe anul 2026, în conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele…

09/04/2026
Programul Serviciului Stare Civilă în perioada Paștelui

Serviciul Stare Civilă aduce la cunoștința publicului programul de înregistrare a eventualelor decese în zilele libere legale din perioada Paștelui vineri 10.04.2026: 10.00 – 14.00sâmbătă 11.04.2026: 10.00 – 14.00duminică 12.04.2026:…

07/04/2026
Direcţia de Infrastructură și Servicii – intervenții programate în săptămâna 06.04.2026 – 09.04.2026

Întreținere  străzi Reparații curente: Întreţinere  imobile  şi  mobilier  urban Spații  verzi Centrale termice, instalații Deratizare, dezinsecție, dezinfecție Lucrări  de dezinsecții la unitățile de învățământ Luni: Marți: Miercuri: Joi:

06/04/2026
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare

În data de 30.04.2026 expiră perioada de utilizare a locurilor de parcare de reședință pentru zona codificată J, zonă delimitată de străzile: Zimbrului, bd. Decebal (bl.40, 42, 44, 46, 48,…

31/03/2026
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare, zona M, zona delimitată de străzile: Andrei Mureșanu (Bl.3,5,7,9,10,30), Aleea Ineu, Aleea Rotundă, Năsăudului (Bl.1,3,5), Aleea Heniu, Cerbului, Intrarea Zorelelor, Petre Ispirescu ( Bl.26) şi Lt. Călin.

Persoanele fizice şi juridice, deţinătoare a unui autoturism și a unui imobil în zona menționată mai sus și vor depune documente până în data de 16.04.2026, ora 16.00, sunt invitate…

31/03/2026
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare, zona K, Avram Iancu, General Eremia Grigorescu, Ștefan cel Mare, Aleea Spătarului, Aleea Plăieșului, Aleea Pandurilor, Intrarea Pârcălabului, Aleea Străjerului, C.R. Vivu (bl.15 și 25), Vasile Lupu, Tudor Vladimirescu și bd. General Grigore Bălan (bl.38, 40, 42 și 56).

Persoanele fizice şi juridice, deţinătoare a unui autoturism și a unui imobil în zona menționată mai sus și vor depune documente până în data de 16.04.2026, ora 16.00, sunt invitate…

31/03/2026