Se deschide într-o filă nouă
Sofia AI - întreabă-mă şi te ajut!
Made by Goodroid

Programul anual al finanţărilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activităţi nonprofit

26/03/2025

          Municipiul Bistrița invită persoanele fizice și persoanele juridice fără scop patrimonial, care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 350/2005, să depună proiecte în vederea solicitării de finanțare de la bugetul local pe anul 2025 în domeniile prevăzute în Programul anual al finanțărilor nerambursabile: tineret, sport, educație, protecția mediului, relații internaționale, social, cultură și interdisciplinar.

          Procedura aplicată pentru atribuirea contractelor de finanțare este reglementată de Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general. Condițiile de acordare a finanțării sunt prevăzute în ghidurile solicitanților de finanțare de la bugetul local, disponibile la adresa: https://primariabistrita.ro/primaria/integrare-europeana/finantari-nerambursabile/ și la Centrul de Relații cu Publicul al Municipiului Bistrița, situat în Bistrița, strada Gheorghe Șincai, nr. 2.

          Documentația de solicitare a finanțării, prezentată la punctele 9 și 10 din ghidurile solicitanților, însoțită de o scrisoare de interes întocmită conform Anexei A1 la ghiduri, se va depune într-un singur exemplar original pe suport de hârtie și în format electronic (CD sau DVD) la Centrul de Relații cu Publicul al Municipiului Bistrița, situat în Bistrița, str. Gheorghe Șincai, nr. 2 (forma electronică se poate transmite și prin e-mail, la adresa primaria@municipiulbistrita.ro, subiectul mesajului fiind “solicitare de finanțare de la bugetul local”). Documentația de solicitare a finanțării se introduce într-un plic sigilat, la care se anexează scrisoarea de interes (Anexa A1). Pe CD/DVD/e-mail se vor prezenta/transmite doar anexele A1 – D03 din ghidul solicitantului – în format editabil.

         Data limită de depunere a proiectelor, conform art. 20, alin. 2 din Legea nr. 350/2005, este 23 aprilie 2025, ora 16.00. Accelerarea procedurii de selecție se datorează necesității demarării proiectelor asociațiilor și fundațiilor. Selecția și evaluarea proiectelor se va realiza în perioada 24 aprilie – 5 mai 2025. Proiectele selectate spre finanțare vor fi implementate în perioada 1 iunie – 15 noiembrie 2025. Anunțul de participare a fost publicat în Monitorul Oficial al României, partea a VI-a, nr. 53/26.03.2025.        

Sumele, defalcate pe domenii de activitate, propuse pentru finanţare sunt următoarele:

  1. Tineret: 100.000 lei;
  2. Sport: 150.000 lei;
  3. Educaţie: 50.000 lei;
  4. Protecţia mediului: 50.000 lei;
  5. Relații internaționale: 40.000 lei;
  6. Interdisciplinar: 100.000 lei;
  7. Social: 50.000 lei;
  8. Cultură: 80.000 lei.

         Informații suplimentare cu privire la procedura de selecție pot fi obținute de la Centrul de Relații cu Publicul al Municipiului Bistrița, situat în Bistrița, strada Gheorghe Șincai, nr. 2 sau prin e-mail, la adresa: primaria@municipiulbistrita.ro.

Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare – Zona E

La data de 30.11.2026 expiră perioada de utilizare a locurilor de parcare de reședință pentru Zona E, delimitată de străzile: B-dul Independenței:(Bl.71;73;77;81), Vișinului, Axente Sever:(Bl.1;2;16), Castanului, Clopoțeilor, Garoafei, Mărășești, Mărăști,…

02/11/2026
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare – Zona F

La data de 30.11.2026 expiră perioada de utilizare a locurilor de parcare de reședință pentru Zona F, delimitată de străzile: B-dul Independenței:(Bl.1;2;3;4), Aleea Privighetorilor, Intrarea Cireșului, Intrarea Violetelor, Petru Maior,…

02/11/2026
Alba Iulia, Bistrița și Brașov intră în competiția globală WWF „We Love Cities”

Alba Iulia, Bistrița și Brașov se alătură campaniei globale #WeLoveCities, inițiativaWWF care încurajează cetățenii să se implice în transformarea orașelor lor în locurimai verzi, mai sănătoase și reziliente la schimbările…

02/11/2026
Direcţia de Infrastructură și Servicii – intervenții programate în săptămâna 02.11.2026 – 06.11.2026

Întreţinere  străzi, mobilier  urban Infrastructură verde Întreținere instalații Deratizare, dezinsecție,dezinfecție              Dezinsecție / deratizare interioară              Asociații de proprietari       Luni   Marți Miercuri Joi Vineri

02/11/2026
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare

Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare, Zona G , delimitată de străzile: 1 Decembrie ( bl.2, 10, 12, 14 și 18), Aleea Pârâiașului, Aleea Basmului, Aleea Greuceanu, G-ral…

29/10/2026
Oscar, Șarpele Hoinar – la finalul ediției 2026   

Campania „ Oscar, Șarpele Hoinar”, lansată în cadrul ”Săptămânii europene a mobilității” din 16-22 septembrie, s-a desfășurat în municipiul Bistrița cu participarea unui număr de 310 elevi din clasele primare.…

29/10/2026