Se deschide într-o filă nouă
Sofia AI - întreabă-mă şi te ajut!
Made by Goodroid

Începe perioada de depunere a proiectelor în vederea solicitării de finanțare de la bugetul local pe anul 2026

04/05/2026

Municipiul Bistrița invită persoanele fizice și persoanele juridice fără scop patrimonial, care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 350/2005, să depună proiecte în vederea solicitării de finanțare de la bugetul local pe anul 2026 în domeniile cuprinse în Programul anual al finanțărilor nerambursabile: tineret, sport, educație, protecția mediului, relații internaționale, social, cultură și interdisciplinar. Procedura aplicată pentru atribuirea contractelor de finanțare este reglementată de Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general. Condițiile de acordare a finanțării sunt prevăzute în ghidurile solicitanților de finanțare de la bugetul local, disponibile la adresa: https://primariabistrita.ro/primaria/integrare-europeana/finantari-nerambursabile/ și la Centrul de Relații cu Publicul al Municipiului Bistrița. Documentația de solicitare a finanțării, prezentată la punctele 9 și 10 din ghidurile solicitanților, însoțită de o scrisoare de interes întocmită conform Anexei A1 la ghiduri, se va depune într-un exemplar original pe suport de hârtie și în format electronic (CD sau DVD) la Centrul de Relații cu Publicul al Municipiului Bistrița, situat în Bistrița, str. Gheorghe Șincai, nr. 2 (forma electronică se poate transmite și prin e-mail, la adresa primaria@municipiulbistrita.ro, subiectul mesajului fiind “solicitare de finanțare de la bugetul local”). Documentația se introduce într-un plic sigilat, la care se anexează scrisoarea de interes (Anexa A1). Pe CD/DVD/e-mail se vor prezenta/transmite doar anexele A1 – D03 din ghid în format editabil. Data limită de depunere a proiectelor, conform art. 20, alin. 2 din Legea nr. 350/2005, este 25 mai 2026, ora 16.00. Accelerarea procedurii de selecție se datorează necesității demarării proiectelor asociațiilor și fundațiilor. Selecția și evaluarea proiectelor se va realiza în perioada 26 mai – 10 iunie 2026. Proiectele selectate spre finanțare vor fi implementate în perioada 7 iulie – 15 noiembrie 2026.


Informații suplimentare cu privire la procedura de selecție pot fi obținute la Centrul de Relații cu Publicul al Municipiului Bistrița, situat în Bistrița, strada Gheorghe Șincai, nr. 2, telefon 0263/223923, e-mail: primaria@municipiulbistrita.ro.

Programul anual al finanţărilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activităţi nonprofit din domeniile: tineret, sport, educaţie, protecţia mediului, relații internaționale, interdisciplinar, social şi cultură pentru anul 2026, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, în valoare totală de 620.000 de lei.
Sumele, defalcate pe domenii de activitate, propuse pentru finanţare sunt următoarele:

  1. Tineret: 100.000 lei;
  2. Sport: 150.000 lei;
  3. Educaţie: 50.000 lei;
  4. Protecţia mediului: 50.000 lei;
  5. Relații internaționale: 40.000 lei;
  6. Interdisciplinar: 100.000 lei;
  7. Social: 50.000 lei;
  8. Cultură: 80.000 lei.

Anunțul de participare a fost publicat în Monitorul Oficial al României, partea a VI-a, nr. 80/04.05.2026.

Direcţia de Infrastructură și Servicii – intervenții programate în săptămâna 19.10.2026 – 23.10.2026

Întreţinere  imobile, străzi şi  mobilier  urban Infrastructură verde Întreținere instalații Deratizare, dezinsecție, dezinfecție Dezinsecție/ deratizare / verificări deratizare      Luni Marți Miercuri Joi Vineri

19/10/2026
Se pot face înscrieri la cursurile de organizate la Centrul Comunitar pentru Tineret

Începând din 16 octombrie se pot face înscrieri la cursurile de pregătire pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, organizate la Centrul Comunitar pentru Tineret, str. Liviu Rebreanu, nr. 18.Participarea la cursurile…

16/10/2026
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare

Primăria municipiului Bistrița organizează ședinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare, zona A , delimitată de străzile: Someșului,  Împăratul Traian (bl. 28, 46, 46A, 52, 54 și 58), Dragoș…

16/10/2026
Concurs „Cartierul meu ideal”

Primăria municipiului Bistrița și Asociația Tineri pentru Comunitate Bistrița invită elevii din clasele pregătitoare–IV și V–VIII, din unitățile de învățământ din municipiul Bistrița, să își imagineze cartierul în care și-ar…

16/10/2026
Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă extraordinară

Consiliul local al municipiului Bistrita este convoacat în şedinţă extraordinară, în data de 19 octombrie 2026, ora 15.00. Şedinţa va avea loc prin mijloace electronice de comunicare, respectiv prin intermediul…

15/10/2026
Direcţia de Infrastructură și Servicii – intervenții programate în săptămâna 12.10.2026 – 16.10.2026

Imobile, străzi şi  mobilier  urban Infrastructură verde Întreținere instalații Deratizare, dezinsecție, dezinfecție Deratizare, verificări deratizare       Luni Marți Miercuri Joi Vineri

12/10/2026