Sofia AI - întreabă-mă şi te ajut!
Made by Goodroid

Anunț prelungire perioada de utilizare parcări reședință zona G 2026

03/06/2026

Prin prezenta vă comunicăm că la data de 30.06.2026 expiră perioada de utilizare a locurilor de parcare de reședință pentru zona delimitată de străzile: 1 Decembrie ( bl.2, 10, 12, 14 și 18), Aleea Pârâiașului, Aleea Basmului, Aleea Greuceanu, G-ral Grigore Bălan (bl.23, 27, 33 și 37) și Bistricioarei. Prin urmare, în conformitate cu art. 38 din Regulamentul de atribuire a locurilor de parcare amenajate în parcările de reşedinţă din municipiul Bistriţa, aprobat prin Hotărârea nr.54/26.03.2025 a Consiliului local al municipiului Bistriţa, ”La expirarea perioadei de valabilitate a utilizării locului de parcare de reşedinţă, aceasta se va prelungi cu încă 12 luni, cu condiţia achitării tarifului aprobat/licitat pentru perioada următoare, conform noilor prevederi, excepție fac locurile de parcare atribuite persoanelor fizice/juridice pentru al doilea sau al treilea autoturism (sau mai multe) care devin libere la expirarea valabilității acestora și urmează să fie atribuite prin procedura aprobată prin regulament, procedură la care pot participa și persoanele care le-au deținut anterior, dacă mai îndeplinesc condițiile prevăzute de prezentul Regulament.”

          Achitarea tarifului aferent locului de parcare, respectiv tariful de bază sau tariful licitat, după caz, se poate face la casieria Direcţiei Patrimoniu din str. Gheorghe Șincai nr. 2 cu cash/card,( doar în baza certificatului de înmatriculare cu I.T.P-ul valabil și a certificatului fiscal care atestă achitarea impozitului auto pentru anul anterior) sau prin transfer bancar până la data expirării perioadei de valabilitate a locului de parcare în contul RO98TREZ10121E335000XXXX deschis la Trezoreria municipiului Bistrița, CUI 4347569 – Municipiul Bistrița Direcția Patrimoniu, și transmiterea certificatului de înmatriculare, din care să reiasă faptul că autoturismul pentru care este atribuit locul de parcare are I.T.P-ul valabil, pe adresa de e-mail a Primăriei municipiului Bistrița.

           În cazul în care utilizatorul locului de parcare nu achită tariful aferent acestuia până la data de 30.06.2026, conform HCL nr. 54/26.03.2025, va pierde dreptul de prelungire a utilizării locului de parcare, acesta va fi declarat liber și se va atribui altor persoane fizice/juridice.

     NOTĂ 1: în cazul în care s-a schimbat numărul de înmatriculare al autoturismului deținut, este necesară depunerea copiei noului certificat de înmatriculare, orice alte modificări trebuie anunțate.

     NOTĂ 2: în cazul în care s-a schimbat numărul de telefon mobil vă rugăm să ni-l comunicaţi pe cel actual.

     NOTĂ 3: în cazulpensionarilorcu pensia medie (soț+soție) sub salariul minim net pe economie, pentru a beneficia de 50%  reducere, este necesară depunerea cupoanelor de pensie în copie ori de câte ori se achită tariful aferent locului de parcare.

     NOTĂ 4: în cazul persoanelor încadrate într-un grad de handicap sau care au în întreținere o astfel de persoană, pentru a  achita tariful de 1 leu în continuare, este necesară depunerea certificatului de încadrare în grad de handicap în copie ori de câte ori se achită tariful aferent locului de parcare.

ANUNȚ

Primăria municipiului Bistrița aduce la cunoștința publicului faptul că, începând cu data de 22.09.2026, Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real asupra imobilelor care fac…

10/09/2026
Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat de îndată în şedinţă extraordinară în data de 10 septembrie 2026, ora 9.30

Şedinţa va avea loc prin mijloace electronice de comunicare, respectiv prin intermediul platformei informatice ZOOM, cu ordinea de zi cuprinsă în Anexa la Dispoziția care poate fi accesată pe site-ul…

09/09/2026
Direcţia de Infrastructură și Servicii – intervenții programate în săptămâna 07.09.2026 – 11.09.2026

Întreținere  străzi Reparații curente: Întreţinere  imobile  şi  mobilier  urban Spații  verzi Centrale termice, instalații Deratizare, dezinsecție, dezinfecție Luni Marți Miercuri Joi Vineri

07/09/2026
Analizele de laborator făcute de Direcția de Sănătate Publică indică că apa nu este potabilă la 4 izvoare publice de pe raza Municipiului Bistrița

Primăria municipiului Bistrița aduce la cunoştiinţa cetățenilor că, în conformitate cu analizele de laborator transmise de către Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, apa nu este potabilă la următoarele izvoare publice:…

03/09/2026
Modul de colectare a deșeurilor textile

Modul de colectare a deșeurilor textile pe raza UAT Bistrița este următorul:      Colectarea se va face de la platformele de colectare a deșeurilor pentru cetățenii cu domiciliul în zonele…

02/09/2026
ANUNȚ

În data de 30.09.2026 expiră perioada de utilizare a locurilor de parcare de reședință pentru zona N – Subcetate, (Str. Busuiocului, Al. Macului, Al. Panseluței, Al. Bujorului, Str. Magnoliei). Prin…

01/09/2026