Sofia AI - întreabă-mă şi te ajut!
Made by Goodroid

Anunţ în atenţia deţinătorilor de terenuri persoane fizice şi juridice

16/01/2025

Având în vedere prevederile art.11 din O.G. nr. 28/2008 privind registrul agricol, cu modificările și completările ulterioare vă aducem la cunoștință:

Termenele la care persoanele fizice sau juridice au obligația să declare datele pentru înscrierea în registrul agricol sunt următoarele:

– între 5 ianuarie şi ultima zi lucrătoare a lunii februarie, pentru datele anuale privind membrii gospodăriei, terenurile aflate în proprietate/folosinţă, clădirile, mijloacele de transport cu tracțiune animală și mecanică, mașinile, utilajele şi instalaţiile pentru agricultură și silvicultură, efectivele de animale existente în gospodărie/unitatea cu personalitate juridică, precum și modificările intervenite în cursul anului precedent în efectivele de animale pe care le dețin, ca urmare a vânzării-cumpărării, a produșilor obtinuți, a morții sau a sacrificării animalelor ori a altor intrări-ieșiri;

– în perioada 1 mai şi ultima zi lucrătoare a lunii mai pentru datele privind categoria de folosinţă a terenului, suprafeţele cultivate, numărul pomilor din anul respeciv;

– în afara acestor termene aveți obligaţia să declarați date pentru a fi înscrise în registrul agricol, în termen de 30 de zile de la apariţia oricărei modificări.

În cazul în care persoanele fizice sau cele juridice nu fac declaraţiile în  termenele prevăzute mai sus, se consideră că nu au intervenit modificări, fapt pentru care în registrul agricol se reportează din oficiu datele din anul precedent.

Relaţii suplimentare: Primăria municipiului Bistriţa – Compartiment Registrul Agricol tel. 0263-224706, int.134.

Ora Pământului – 28 Martie  2026

Municipiul Bistrița se alătură și în 2026 evenimentului mondial EARTH HOUR, care celebrează 20 ani! La final de martie, milioane de oameni din întreaga lume se unesc pentru Ora Pământului, cel…

23/03/2026
Direcţia de Infrastructură și Servicii – intervenții programate în săptămâna 23.03.2026 – 27.03.2026

Întreținere  străzi Reparații curente: Întreţinere  imobile  şi  mobilier  urban Spații  verzi Centrale termice, instalații Deratizare, dezinsecție,dezinfecție Lucrări  deratizări și dezinsecții : Asociații de proprietari.

23/03/2026
Consiliul Local Bistrița este convocat în ședință ordinară

Se convoacă Consiliul local al municipiului Bistriţa în şedinţă ordinară, în data de 25 martie 2026, ora 15.00.Şedinţa va avea loc în sala de şedinţe a Primăriei municipiului Bistriţa, cu…

19/03/2026
Anunț sector cadastral 460

Primăria municipiului Bistriţa are în derulare o noua lucrare de înregistrare sistematică a imobilelor pe sectoare cadastrale din municipiul Bistriţa şi localităţile componente în vederea înscrierii imobilelor în cartea funciară…

19/03/2026
Anunț sectoare cadastrale 445, 446, 452, 456, 459, 496

Primăria municipiului Bistriţa are în derulare o noua lucrare de înregistrare sistematică a imobilelor pe sectoare cadastrale din municipiul Bistriţa şi localităţile componente în vederea înscrierii imobilelor în cartea funciară…

19/03/2026
Anunț sectoare cadastrale 454, 455, 457

Primăria municipiului Bistriţa are în derulare o noua lucrare de înregistrare sistematică a imobilelor pe sectoare cadastrale din municipiul Bistriţa şi localităţile componente în vederea înscrierii imobilelor în cartea funciară…

19/03/2026