Sofia AI - întreabă-mă şi te ajut!
Made by Goodroid

Anunț public

17/06/2026

În atenția titularilor contractelor de închiriere locuințe sociale, de serviciu și din fondul vechi al statului

Prin prezenta aducem la cunoștința publică faptul că a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr.193/2026 pentru actualizarea tarifului lunar al chiriei (lei/m^2 ) practicat pentru spațiile cu destinația de locuințe aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, precum și pentru locuințele de serviciu, locuințele de intervenție și căminele pentru salariați ai societăților reglementate de Legea societăților nr.31/1990, companiilor și societăților naționale și ai regiilor autonome reglementate de Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale și pentru curțile și grădinile aferente suprafețelor locative. Ultima actualizare a tarifului de bază lunar al chiriilor a fost realizată în anul 2007.

În vederea actualizării chiriei conform H.G.R. nr.193/2026 titularii contractelor de închiriere a locuinţelor sunt rugaţi ca până la data de 30.06.2026 să depună acte doveditoare ale veniturilor nete pe fiecare membru al familiei titularului contractului, realizate în ultimele 12 luni, respectiv:

– adeverinţă de venit (pentru titularul contractului de închiriere, soţia/soţul şi/sau membrii majori din familie), cupoane de pensie/şomaj/alocații copii/certificat de handicap /indemnizatie, ajutor social, etc.

– în cazul în care realizează venituri din munci ocazionale sau nu realizează nici un fel de venit, se va prezenta declaraţie notarială în acest sens, însoțită de declarație de la ANAF Bistrița-Năsăud pentru fiecare membru major înscris în contract.

Notă: Chiria se va calcula potrivit prevederilor H.G.R. nr.193/2026 raportat la suprafața locuinței, urmând ca după depunerea documentelor din care rezultă venitul net pe fiecare membru al familiei, aceasta să fie recalculată conform documentelor depuse.

Direcția de Infrastructură și Servicii – intervenții programate în săptămâna 10 – 14.08.2026

Întreținere străzi Reparații curente: – reparații curente pe str. Ghinzii; – amenajare parcare la sol pe str. Ghinzii; – îndreptat și remontat stâlpi din fontă, beton și plastic; – reparații…

10/08/2026
Direcţia de Infrastructură și Servicii – intervenții programate în săptămâna 02.08.2026 – 07.08.2026

Întreținere străzi Reparații curente: – reparații curente pe strada Ghinzii; – amenajare parcare la sol pe strada Ghinzii; – îndreptat și remontat stâlpi din fontă, beton și plastic; – reparații…

03/08/2026
Expiră perioada de utilizare a locurilor de parcare de reședință pentru zona K

Vă comunicăm că în data de 31.08.2026 expiră perioada de utilizare a locurilor de parcare de reședință pentru zona K, delimitată de străzile: Avram Iancu, General Eremia Grigorescu, Aleea Spătarului,…

31/07/2026
Primăria Municipiului Bistrița anunță finalizarea proiectului „Modernizarea și digitalizarea unităților de învățământ din Municipiul Bistrița”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)

Primăria Municipiului Bistrița anunță finalizarea proiectului „Modernizarea și digitalizarea unităților de învățământ din Municipiul Bistrița”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în baza Contractului de finanțare nr.…

30/07/2026
Licitație publică pentru atribuirea contractelor de concesiune a unor parcele de teren, situate în Municipiul Bistriţa

Primăria municipiului Bistrița organizează licitație publică pentru atribuirea contractelor de concesiune a parcelelor de teren, situate în Municipiul Bistriţa, localitatea componentă Viişoara nr. 157A-157B, în incinta Parcului de specializare inteligentă…

29/07/2026
Direcția de Infrastructură și Servicii – intervenții programate în săptămâna 27.07.2026 – 31.07.2026

Întreținere străzi Reparații curente: – reparații curente pe str. Ghinzii; – amenajare parcare la sol pe str. Ghinzii; – îndreptat și remontat stâlpi din fontă, beton și plastic; – reparații…

27/07/2026