
Schimbarea numelui/prenumelui pe cale administrativă
Cadru Legal
- Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civila;
- Metodologia pentru aplicarea unitara a dispozitiilor Legii nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă, aprobată prin H.G. nr. 64/2011.
Competența
Serviciul Stare civilă de la domiciliul solicitantului.
Procedură
Dosarul se va depune la Serviciul Stare Civilă şi va conţine următoarele acte:
- Cererea tip de schimbare nume si/sau prenume, completată la Serviciul Stare civilă;
- Certificatul de stare civilă ale solicitantului şi după caz, ale persoanei al cărui nume va fi purtat (certificate de nastere, căsătorie sau deces, după caz), în original;
- 1 exemplar din Monitorul Oficial unde s-a publicat solicitarea petentului de schimbare nume/prenume;
- certificatul de cazier judiciar al solicitantului;
- Certificatul de cazier fiscal ale solicitantului;
- Orice alte acte pe care solicitantul le consideră necesare pentru motivarea cererii sale;
Important!
În cazul schimbării numelui de familie comun purtat in timpul căsătoriei, este necesar consimtamantul dat în formă autentică al celuilat soţ.
Important!
Când cererea de schimbare a numelui copilului minor este facută de unul dintre parinti, este necesar acordul celuilalt părinte dat in forma autentică;
În cazul în care minorul a împlinit vârsta de 14 ani, cererea va fi semnată şi de acesta;
Notă
Competenţa de solutionare a cererii revine preşedintelui Consiliului judetean, care se va pronunţa, prin dispoziţie, asupra admiterii/respingerii cererii.
| Nume fișier | Actualizat |
|---|---|
| Schimbare nume fată | 08-08-2011 |
| Schimbare nume verso | 08-08-2011 |

