Se deschide într-o filă nouă
Sofia AI - întreabă-mă şi te ajut!
Made by Goodroid

Program special la Serviciul Evidența Persoanelor și Stare Civilă

29/04/2025

Cu prilejul organizări alegerilor prezidențiale Serviciul Evidența Persoanelor din cadrul Primăriei municipiului Bistrița va avea un program special în zilele de 3 și 4 mai 2025, după cum urmează:

  • sâmbătă 3 mai 2025, între orele 08.00 – 16.00
  • duminică 4 mai 2025, între orele 07.00 – 21.00

Facem precizarea că se vor prelua și prelucra doar cererile persoanelor nu dețin acte de identitate sau, după caz, acestea sunt deteriorate ori cu termenul de valabilitate expirat, astfel încât titularii acestora sunt în imposibilitatea exercitării dreptului la vot.

 

Serviciul Stare Civilă are de asemenea un program special pentru înregistrarea eventualelor decese după cum urmează:

  • vineri 2 mai 2025, între orele 08.30 – 14.00
  • sâmbătă 3 mai 2025, între orele 10.00 – 14.00
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare – Zona E

La data de 30.11.2026 expiră perioada de utilizare a locurilor de parcare de reședință pentru Zona E, delimitată de străzile: B-dul Independenței:(Bl.71;73;77;81), Vișinului, Axente Sever:(Bl.1;2;16), Castanului, Clopoțeilor, Garoafei, Mărășești, Mărăști,…

02/11/2026
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare – Zona F

La data de 30.11.2026 expiră perioada de utilizare a locurilor de parcare de reședință pentru Zona F, delimitată de străzile: B-dul Independenței:(Bl.1;2;3;4), Aleea Privighetorilor, Intrarea Cireșului, Intrarea Violetelor, Petru Maior,…

02/11/2026
Alba Iulia, Bistrița și Brașov intră în competiția globală WWF „We Love Cities”

Alba Iulia, Bistrița și Brașov se alătură campaniei globale #WeLoveCities, inițiativaWWF care încurajează cetățenii să se implice în transformarea orașelor lor în locurimai verzi, mai sănătoase și reziliente la schimbările…

02/11/2026
Direcţia de Infrastructură și Servicii – intervenții programate în săptămâna 02.11.2026 – 06.11.2026

Întreţinere  străzi, mobilier  urban Infrastructură verde Întreținere instalații Deratizare, dezinsecție,dezinfecție              Dezinsecție / deratizare interioară              Asociații de proprietari       Luni   Marți Miercuri Joi Vineri

02/11/2026
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare

Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare, Zona G , delimitată de străzile: 1 Decembrie ( bl.2, 10, 12, 14 și 18), Aleea Pârâiașului, Aleea Basmului, Aleea Greuceanu, G-ral…

29/10/2026
Oscar, Șarpele Hoinar – la finalul ediției 2026   

Campania „ Oscar, Șarpele Hoinar”, lansată în cadrul ”Săptămânii europene a mobilității” din 16-22 septembrie, s-a desfășurat în municipiul Bistrița cu participarea unui număr de 310 elevi din clasele primare.…

29/10/2026