Primăria Bistrița - Primăria - Servicii publice - Stare Civilă

Schimbarea numelui/prenumelui pe cale administrativă

Schimbarea numelui pe cale administrativă

Cererea se depune la locul de domiciliu (sau la ultimul loc de domiciliu în România pentru cetățenii români cu domiciliul în străinătate), al persoanei care solicită schimbarea numelui, personal sau prin împuternicit cu procură specială ori avocat cu împuternicire avocațială.

Acte necesare

– cerere pentru publicarea în monitorul oficial, completată în faţa ofiţerului de stare civilă competent teritorial.

După trecerea termenului de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial se depun următoarele:
– cerere de schimbare de nume pe cale administrativă, în cazul copilului minor peste 14 ani cererea va fi semnată și de acesta;
– monitorul Oficial, partea a III-a, în care este publicată cererea de schimbare de nume, exemplar de la publicarea căruia să nu fi trecut mai mult de un an.
– act de identitate al solicitantului, original
– certificate de stare civilă în original (naștere, căsătorie), ale persoanei al cărui nume se solicită a fi schimbat
– consimțământul persoanei al cărei nume se solicita fi purtat, dat în formă autentică sau în fața ofițerului de stare civilă
– cazier judiciar, pentru persoanele peste 14 ani

după caz, procura specială și actul de identitate al împuternicitului, după caz

– după caz, împuternicirea avocațială, legitimația de avocat vizată la zi, precum și actul de identitate al avocatului care depune cererea, în original
– orice alte acte pe care solicitantul le consideră necesare pentru motivarea cererii sale

– dovada plății taxei de procesare a dosarului de schimbare de nume pe cale administrativă, care se prezintă odată cu depunerea acestuia.

PENTRU INFORMATII/CLARIFICĂRI SUPLIMENTARE SUNAȚI LA : 0374-548410