În data de 30.09.2024 expiră perioada de utilizare a locurilor de parcare de reședință pentru zona delimitată de străzile: Ecaterina Teodoroiu, P-ța Morii, Vasile Conta, Ion Minulescu şi C. R. Vivu. Prin urmare, în conformitate cu art. 41 din Regulamentul de atribuire a locurilor de parcare din parcările de reşedinţă din municipiul Bistriţa aprobat prin Hotărârea nr.141/26.10.2017 a Consiliului Local al Municipiului Bistriţa cu completările și modificările ulterioare, la expirarea perioadei de valabilitate a utilizării locului de parcare de reședință, aceasta se va prelungi cu încă 12 luni, cu condiţia achitării tarifului aferent perioadei următoare.
Achitarea tarifului aferent locului de parcare, respectiv tariful de bază sau tariful licitat, după caz, se poate face la casieria Direcţiei Patrimoniu din str. Gheorghe Șincai nr. 2 cu cash/card sau prin transfer bancar în contul RO98TREZ10121E335000XXXX deschis la Trezoreria municipiului Bistrița, CUI 4347569 – Municipiul Bistrița Direcția Patrimoniu.
În cazul în care utilizatorul locului de parcare nu achită tariful aferent acestuia până la data de 30.09.2024, conform HCL nr. 141/26.10.2017 cu completările și modificările ulterioare, va pierde dreptul de prelungire a utilizării locului de parcare, acesta va fi declarat liber și se va atribui altor persoane fizice/juridice. Plăcuţa de rezervare cu numărul de înmatriculare poate fi ridicată, iar pentru remontarea plăcuței se va achita taxa de 30 lei.
Notă 1: în cazul în care s-a schimbat numărul de înmatriculare al autoturismului pentru care s-a eliberat chitanţa este necesară depunerea copiei noului certificat de înmatriculare.
Notă 2: în cazul în care s-a schimbat numărul de telefon mobil vă rugăm să îl comunicaţi pe cel actual.
Notă 3: în cazul pensionarilor cu pensia medie (soț, soție) sub salariul minim net pe economie, pentru a beneficia de 50% reducere, este necesară depunerea cupoanelor de pensie în copie ori de câte ori se achită tariful aferent locului de parcare.
Notă 4: în cazul persoanelor încadrate într-un grad de handicap sau care au în întreținere o astfel de persoană, pentru a achita tariful de 1 leu în continuare, este necesară depunerea certificatului de încadrare în grad de handicap în copie ori de câte ori se achită tariful aferent locului de parcare.