Sari la conținut

Privind modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Direcţiei de Asistenţă Socială Bistriţa


Consiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţă ordinară, în data de 24.06.2021;
având în vedere:
Referatul de aprobare nr.9243/19.05.2021 al Primarului municipiului Bistriţa;
Raportul comun nr. 9242/19.05.2021 al Direcţiei de asistenţă socială Bistriţa, Direcției administrație publică, juridic şi al Biroului resurse umane și organizare;
Avizul favorabil nr.95/23.06.2021 al Comisiilor de specialitate reunite ale Consiliului local al municipiului Bistrița;
Hotărârea nr.70/21.04.2011 a Consiliului local al municipiului Bistriţa privind înfiinţarea Direcţiei municipale de servicii sociale Bistriţa ca serviciu public cu personalitate juridică, de interes local, cu modificările şi completările ulterioare;
Hotărârea nr.85/24.05.2018 a Consiliului local al municipiului Bistriţa, privind redenumirea Direcţiei municipale de servicii sociale Bistriţa în Direcţia de Asistenţă Socială Bistriţa, cu păstrarea personalităţii juridice şi aprobarea Organigramei, Statului de funcţii şi Regulamentului de organizare şi funcţionare, cu modificările și completările ulterioare;
Hotărârea nr.215/19.12.2018 a Consiliului Local al municipiului Bistrita privind aprobarea încheierii Acordului de Parteneriat în vederea derulării Proiectului privind combaterea violentei împotriva femeilor şi a violenţei domestice – ”VENUS -Împreună pentru o viață în siguranță!”, cu finanțare prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU), axa prioritară 4, obiectivul specific 4,4 care vizează crearea şi dezvoltarea reţelei naţionale inovative integrate de locuinţe protejate destinate victimelor violenţei domestice (cod serviciu social 8790CR-VD-III);
Hotărârea nr.207/12.12.2019 a Consiliului local al municipiului Bistriţa, privind aprobarea Organigramei, Statului de funcţii și Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Direcţiei de asistenţă socială Bistriţa;
Legea nr.217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Legea nr.272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Legea asistenței sociale nr.292/2011, cu modificările și completările ulterioare;
Legea nr.208/1997 privind cantinele de ajutor social;
Hotărârea nr.903/2014 privind stabilirea nivelului minim al alocatiei zilnice de hrana pentru consumurile colective din institutiile si unitatile publice si private de asistenta sociala destinate persoanelor adulte, persoanelor adulte cu dezabilitati si persoanelor varsnice;
Hotărârea nr.867/2015 a Guvernului României pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare;
în temeiul art. 129 alin.(2) lit.”a”, alin.(3) lit.”c” alin.(7) lit. ”b”, și art.139 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;


H O T Ă R Ă ŞT E :


ART.I. – Articolul 143 alin.1 din Anexa nr.3 la Hotărârea nr.207/12.12.2019 a Consiliului local al municipiului Bistriţa, privind aprobarea Organigramei, Statului de funcţii și Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Direcţiei de Asistenţă Socială Bistriţa, se modifică și va avea următorul cuprins:
“Art.143. – Beneficiarii serviciilor acordate în cadrul locuinței protejate sunt:
(1). – Persoane adulte, parinți (mama sau tata) și copiii acestora aflați în întreținere care sunt autonome, nu sunt diagnosticate cu boli cronice sau contagioase, cu vârsta între 0- 65 ani, care sunt victime ale violenței familiale, cu domiciliul/resedința în România, care vor beneficia de masa la Cantina de ajutor social în condițiile legii.
ART.II. – Celelalte prevederi ale Hotărârii nr.207/12.12.2019 a Consiliului local al municipiului Bistriţa, privind aprobarea Organigramei, Statului de funcţii și Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Direcţiei de Asistenţă Socială Bistriţa rămân nemodificate.
ART.III. – Primarul municipiului Bistriţa, prin Direcția de Asistență Socială Bistrița va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
ART.IV. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa în şedinţă ordinară, cu respectarea art.139, alin.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrativ, respectiv cu un număr de 20 voturi „pentru”.
ART.V. – Secretarul general al municipiului Bistrița, prin Compartimentul pregătire documente şi contencios va comunica prezenta hotărâre:
– Direcției de Asistență Socială Bistrița;
– Biroului Resurse Umane şi Organizare;
– Direcției Administrație Publică, Juridic,
– Primarului municipiului Bistriţa;
– Instituţiei Prefectului judeţul Bistriţa-Năsăud.


                                 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                                                                                            CONTRASEMNEAZĂ
                                                                                                                                                                                PENTRU SECRETAR GENERAL,
                                     DIRECTOR EXECUTIV
                                       HANGAN SORIN                                                                                                                 CINCEA DUMITRU MATEI

Monitorul Oficial Local