Acasă » Monitorul Oficial Local » Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative » Hotărârea nr.131 din 26.05.2022

Hotărârea nr.131 din 26.05.2022

privind aprobarea proiectului „Amenajare piste de cicliști în municipiul Bistrița, localitatea componentă Slătinița”, în vederea participării la apelurile de proiecte PNRR/2022/C10, componenta 10 – Fond Local, din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență

Consiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţă ordinară în data de 26.05.2022;
având în vedere:
Urgența supunerii spre aprobare a proiectului de hotărâre, determinată de necesitatea depunerii cererii de finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență – componenta 10, Fondul Local, pentru care bugetul disponibil în data de 24.05.2022 este de 52,22% din bugetul total alocat, existând astfel riscul epuizării fondurilor până la următoarea ședință a consiliului local;
Referatul de aprobare nr. 53.139/24.05.2022 al Primarului municipiului Bistriţa;
Raportul comun nr. 53.141/24.05.2022 al Direcției Integrare Europeană, Direcției Administrație Publică, Juridic, Direcției Tehnice, Arhitectului șef și Direcţiei Economice;
Avizul favorabil nr.134/ 25.05.2022 al Comisiilor de specialitate reunite ale Consiliului local al municipiului Bistriţa;
Strategia de Dezvoltare Locală a municipiului Bistriţa pentru perioada 2010-2030, actualizată 2015–2030, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Bistriţa nr. 54/04.05.2017;
Planul de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Municipiul Bistriţa, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Bistriţa nr. 58 din 04.05.2017;
Ghidul specific – condiții de accesare a fondurilor europene aferente PNRR în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C10,
Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările si completările ulterioare;
în temeiul art.129 alin.(2) lit.”b”, alin.(4) lit.”d”,”f”, art.139 alin.(3) lit.”d”, art.196 alin.(1) lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E:

ART. 1. (1) Se aprobă Proiectul „Amenajare piste de cicliști în municipiul Bistrița, localitatea componentă Slătinița”, în vederea participării la apelurile de proiecte PNRR/2022/C10, componenta 10 – Fond Local, din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.
(2) Descrierea sumară a investiției propusă prin proiect este prezentată în anexa 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART. 2. Se aprobă Nota de fundamentare pentru proiectul „Amenajare piste de cicliști în municipiul Bistrița, localitatea componentă Slătinița”, prevăzută în anexa 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART. 3. (1) Se aprobă valoarea totală a proiectului „Amenajare piste de cicliști în municipiul Bistrița, localitatea componentă Slătinița”, în cuantum de 4.975.865,16 lei fără TVA. Valoarea TVA aferentă acestor cheltuieli se va suporta de la bugetul de stat.
(2) Se aprobă asigurarea si susținerea cheltuielilor neeligibile pentru realizarea proiectului și a oricăror alte cheltuieli neeligibile care pot să apară pe parcursul implementării proiectului.
(3) Fondurile necesare pentru acoperirea valorii neeligibile a proiectului, a cheltuielilor conexe care pot să apară pe durata implementării proiectului, precum şi cele necesare implementării optime a proiectului, în condiţiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor vor fi prevăzute în bugetele locale ale municipiului Bistriţa pe anii 2022-2024.
ART. 4. Primarul municipiului Bistriţa, prin Direcția Integrare Europeană, Direcția Tehnică, Arhitectul șef și Direcția Economică va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.
ART. 5. Prezenta Hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al municipiului Bistriţa în şedinţă ordinară, cu respectarea art. 139 alin. (3), lit ”d” din Ordonanța de urgență nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cu un număr de 21 voturi ”pentru”.
ART. 6. Secretarul General al municipiului Bistriţa, prin Compartimentul pregătire documente, contencios va comunica prezenta hotărâre:
– Direcţiei Integrare Europeană;
– Direcţiei Administrație Publică, Juridic;
– Arhitectului șef;
– Direcției Tehnice;
– Direcției Patrimoniu;
– Direcției Servicii Publice;
– Direcţiei Economice;
– Primarului Municipiului Bistriţa;
– Instituției Prefectului Județului Bistriţa-Năsăud.

PREŞEDINTE DE SEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
HANGAN SORIN GAFTONE FLOARE

Anexe: