privind aderarea municipiului Bistrița la inițiativa Comisiei Europene ”CIVITAS”

Consiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţă ordinară în data de 19.08.2021;
având în vedere:
Strategia de Dezvoltare Locală a municipiului Bistriţa pentru perioada 2010-2030, actualizată 2015–2030, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Bistriţa nr. 54/04.05.2017;
Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al municipiului Bistrița, pentru perioada 2017-2030, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Bistriţa nr. 58/04.05.2017;
Referatul de aprobare nr.67735/05.08.2021 al Primarului municipiului Bistrița;
Raportul comun nr. 67736/05.08.2021 al Direcției Integrare Europeană și Direcției Administrație Publică, Juridic;
Avizul favorabil nr.132/18.08.2021 al Comisiilor de specialitate reunite ale Consiliului local al municipiului Bistrița; Adresa nr. 65942/02.08.2021 a secretariatului european ”CIVITAS”;
prevederile ”Pactului Verde European”, precum și obiectivele de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite (ONU);
în temeiul art. 129, alin. 2, lit. ”b”,“e” și alin. 4 lit. “e”, ”g”, ale art. 139, alin. 3, lit. „f” și ale art. 196, alin. 1, lit “a” din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ș T E:
ART. 1. Se aprobă aderarea municipiului Bistriţa la ”CIVITAS”, o inițiativă a Comisiei Europene pentru orașe care se angajează să introducă strategii ambițioase de transport și mobilitate urbană curată.
ART.2. Se împuterniceşte Primarul municipiului Bistriţa să semneze Declarația municipiului Bistrița privind aderarea la „CIVITAS”, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART. 3. Primarul municipiului Bistrița, prin Direcția Integrare Europeană, Direcția Tehnică, Arhitect Șef, Direcția de Servicii Publice și Direcția Administrație Publică, Juridic, va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.
ART. 4. Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa în şedinţă ordinară, cu respectarea prevederilor art. 139, alin. 3, lit. „f” din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, respectiv cu un număr de 19 voturi „pentru”.
ART. 5. Secretarul general al municipiului, prin Compartimentul pregătire documente, contencios va comunica prezenta hotărâre:
-Direcției Integrare Europeană;
-Direcției Administrație Publică, Juridic;
-Direcției Tehnice;
-Arhitectului Șef;
-Direcției de Servicii Publice;
-Primarului municipiului Bistrița;
-Instituției Prefectului – Județul Bistrița- Năsăud.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ
PENTRU SECRETAR GENERAL,
DIRECTOR EXECUTIV
HANGAN SORIN CINCEA DUMITRU MATEI

Anexe: