Sari la conținut

Privind instituirea taxei de reabilitare termică ca mecanism de recuperare a sumelor avansate de Consiliul local al municipiului Bistriţa, pentru blocurile de locuinţe finanţate prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 “Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe – Bistriţa 9”

Consiliul Local al municipiului Bistriţa, întrunit în ședința ordinară din data de 19.08.2021;
având în vedere:
Referatul de aprobare nr. 66.125/02.08.2021 al Primarului municipiului Bistriţa;
Raportul comun nr. 66.126/02.08.2021 al Direcţiei Economice, al Direcţiei Tehnice şi al Direcţiei de Asistenţă Socială;
Avizul favorabil nr. 128/18.08.2021 al Comisiilor reunite de specialitate ale Consiliului local al municipiului Bistriţa;
finalizarea lucrărilor de reabilitare termică aferente blocurilor de locuinţe situate in municipiul Bistrița, Str. Petru Maior, Nr. 2A, Sc. A, B, Str. 1 Mai, Nr. 5, Sc. A, Intr. Castanului, Nr. 4, Sc. A, B, Str. Impăratul Traian, Nr. 1, Sc. A, B-dul Decebal, Nr. 18, Sc. A, B-dul Decebal, Nr. 20, Sc. A, B, C, B-dul Decebal, Nr. 52, Sc. A, B, Str. Gh. Pop de Basesti, Nr. 10, Sc. A, B şi Str. Mihai Eminescu, Nr. 4, Sc. A, conform proceselor verbale de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 93605/22.12.2020, 93594/22.12.2020, 93603/22.12.2020, 93602/22.12.2020, 93596/22.12.2020, 93600/22.12.2020, 93601/22.12.2020 şi 93604/22.12.2020;
adresa nr. 57139/05.07.2021 a Direcţiei Tehnice, Serviciul Investiţii Clădiri prin care s-au transmis către Direcţia Economică-Venituri listele ȋnsuşite de către Asociaţiile de Proprietari, cu sumele defalcate pe fiecare proprietar, aferente cotei de cofinanţare pentru lucrările de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe, ȋn vederea demarării procedurii de recuperare a acestor sume conform legislaţiei ȋn vigoare;
în conformitate cu:
prevederile art. 486, alin. (6), Titlul IX, din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare;
prevederile Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările si completările ulterioare;
prevederile art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobată prin Legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
Ghidul solicitantului pentru Programul Operaţional Regional 2014-2020 Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1. – Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice şi în sectorul locuinţelor, Operaţiunea A – Clădiri rezidenţiale emis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice – Autoritatea de management pentru Programul Operaţional Regional;
prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistriţa nr. 173/31.10.2018 pentru aprobarea proiectului „Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe – Bistriţa 9” și a cheltuielilor aferente, cu modificările şi completările ulterioare;
contractul de mandat nr. 705/T din data de 19.09.2016 încheiat între Asociaţia de proprietari „Petru Maior Nr. 20” şi municipiul Bistriţa;
contractul de mandat nr. 698/T din data de 19.09.2016 încheiat între Asociaţia de proprietari „Petru Maior Nr. 20” şi municipiul Bistriţa;
contractul de mandat nr. 701/T din data de 19.09.2016 încheiat între Asociaţia de proprietari „Garoafei 19” şi municipiul Bistriţa;
contractul de mandat nr. 704/T din data de 19.09.2016 încheiat între Asociaţia de proprietari „Trandafirul” şi municipiul Bistriţa;
contractul de mandat nr. 699/T din data de 19.09.2016 încheiat între Asociaţia de proprietari „Artarilor Nr. 2” şi municipiul Bistriţa;
contractul de mandat nr. 700/T din data de 19.09.2016 încheiat între Asociaţia de proprietari „Decebal Nr. 1” şi municipiul Bistriţa;
contractul de mandat nr. 711/T din data de 20.09.2016 încheiat între Asociaţia de proprietari „Decebal Est 6” şi municipiul Bistriţa;
contractul de mandat nr. 395/T din data de 11.05.2016 încheiat între Asociaţia de proprietari „St. O. Iosif Nr. 17” şi municipiul Bistriţa;
contractul de mandat nr. 703/T din data de 19.09.2016 încheiat între Asociaţia de proprietari „Mihai Eminescu Nr. 4 Bistrita” şi municipiul Bistriţa;
în temeiul art.129 alin.(2), lit. “b” şi alin. (4), lit. “c”; art.139, alin.(3), lit. “c” si art. 196, alin. (1), lit. “a” din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E:
ART.1. – Se aprobă instituirea taxei de reabilitare termică ca mecanism de recuperare a sumelor avansate de către Consiliul Local al municipiului Bistriţa pentru asigurarea cotei de contribuţie proprie a proprietarilor din blocurile de locuinţe aferente Asociaţiilor de proprietari: „Petru Maior Nr. 20”, „Garoafei 19”, „Trandafirul”, „Artarilor Nr. 2”, „Decebal Nr. 1”, „Decebal Est 6”, „St. O. Iosif Nr. 17” şi „Mihai Eminescu Nr. 4 Bistrita”.
ART.2. – Cuantumul taxei de reabilitare termică este stabilit în baza Fişelor de calcul fundamentate de către Direcţia Tehnică din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa, pentru fiecare apartament, raportat la suprafaţa acestora şi la valoarea lucrărilor executate în concret pentru fiecare apartament, conform Anexelor nr. 1 – 9, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART.3. – (1) Taxa de reabilitare termică se instituie în sarcina proprietarilor apartamentelor din blocurile de locuinţe situate ȋn municipiul Bistriţa, Str. Petru Maior, Nr. 2A, Sc. A, B, Str. 1 Mai, Nr. 5, Sc. A, Intr. Castanului, Nr. 4, Sc. A, B, Str. Impăratul Traian, Nr. 1, Sc. A, B-dul Decebal, Nr. 18, Sc. A, B-dul Decebal, Nr. 20, Sc. A, B, C, B-dul Decebal, Nr. 52, Sc. A, B, Str. Gh. Pop de Basesti, Nr. 10, Sc. A, B şi Str. Mihai Eminescu, Nr. 4, Sc. A, judeţul Bistriţa-Năsăud, persoane fizice şi persoane juridice.
(2) – Fiecare proprietar are obligaţia să depună la sediul Direcţiei Economice-Venituri, str. Alexandru Odobescu nr.17A, o declaraţie fiscală privind stabilirea taxei de reabilitare termică, conform Anexei nr. 10, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(3) – Declaraţiile fiscale se vor de depune în perioada 15.09.2021-30.11.2021.
(4) – Orice modificare referitoare la titularul dreptului de proprietate al imobilului care a fost reabilitat termic, va fi adusă la cunoştinţa organului fiscal de către contribuabil, în termen de 30 de zile de la data apariţiei modificării.
(5) – În cazul nerespectării obligaţiei de declarare prevăzute la alin.(2), Direcţia Economică – Venituri va proceda la stabilirea sumelor din oficiu conform art.107 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificările si completările ulterioare, în baza Fişelor de calcul prevăzute la art. 2.
ART.4. – (1) Se aprobă reducerea taxei de reabilitare termică, ȋn limita unei cote de participare proprie ȋn cuantum de 3,5%, pentru următoarele categorii de persoane:
a) persoane cu handicap sau familii cu persoane cu handicap aflate în întreţinere;
b) persoane singure/familii care, în ultimele trei luni anterioare efectuării anchetei sociale de către autoritatea administraţiei publice locale, au realizat venituri medii nete lunare pe persoană singură/membru de familie sub câştigul salarial mediu net pe economie;
c) veterani de război şi soţi/soţii supravieţuitori/supravieţuitoare ai acestora;
d) pensionari, indiferent de statutul acestora, ale căror venituri medii nete lunare pe persoană singură/membru de familie este sub câştigul salarial mediu net pe economie;
(2) – Diferenţa dintre cuantumul taxei de reabilitare (contribuţia de 25% din valoarea cheltuielilor aferente) şi sumele calculate ȋn sarcina persoanelor care beneficiază de reducerea taxei de reabilitare, menţionate la alin. (1), sunt considerate cheltuieli de natură socială.
(3) – Reducerea prevăzută la alin. (1) se acordă numai proprietarilor apartamentelor de la adresele cuprinse in anexele nr. 1- 9 la prezenta hotărâre, care au domiciliul în municipiul Bistriţa şi localităţile componente.
(4) – În situaţia în care un contribuabil a beneficiat de reducerea/ scutirea taxei de reabilitare termică în ultimii cinci ani, anteriori anului fiscal în care se instituie taxa de reabilitare, acesta nu mai poate beneficia de reducerea prevăzută la alin. (1).
(5) – Pentru a beneficia de reducerea taxei de reabilitare termică, persoanele fizice menţionate la alin. (1) vor ataşa declaraţiei fiscale depuse la sediul Direcţiei Economice – Venituri, str. Alexandru Odobescu nr.17A conform art. 3, alin. (2) din prezenta hotărâre şi documente din care să reiasă încadrarea într-o categorie din cele prevăzute la art. 4, alin. (1), respectiv:
a) copie certificat de handicap grav/accentuat, sau gradul I de invaliditate pentru proprietarii/coproprietarii imobilului sau a minorului cu handicap grav/accentuat aflat în intreţinerea proprietarilor/coproprietarilor, valabil la data depunerii declaraţiei ;
b) ancheta socială efectuată de către Direcţia de Asistenţă Socială Bistriţa;
c) legitimaţie de veteran de război, văduvă de război sau văduvă nerecăsătorită de veteran de război;
d) cupoane de pensie din care să rezulte că veniturile medii nete lunare pe persoană singură/membru de familie sunt sub câştigul salarial mediu net pe economie;
(6) – Cererile privind reducerea taxei de reabilitare termică depuse după data de 30.11.2021 vor fi respinse.
(7) – Reducerea taxei de reabilitare termică se acordă integral pentru imobilul aflat în proprietatea persoanelor prevăzute la alin. (1), deţinut în comun cu soţul sau soţia. În situaţia în care o cotă-parte din imobil aparţine unor terţi, reducerea nu se acordă pentru cota-parte deţinută de aceşti terţi.
ART.5. – Se aprobă plata taxei de reabilitare termică pentru blocurile de locuințe situate ȋn municipiul Bistriţa, Str. Petru Maior, Nr. 2A, Sc. A, B, Str. 1 Mai, Nr. 5, Sc. A, Intr. Castanului, Nr. 4, Sc. A, B, Str. Impăratul Traian, Nr. 1, Sc. A, B-dul Decebal, Nr. 18, Sc. A, B-dul Decebal, Nr. 20, Sc. A, B, C, B-dul Decebal, Nr. 52, Sc. A, B, Str. Gh. Pop de Basesti, Nr. 10, Sc. A, B şi Str. Mihai Eminescu, Nr. 4, Sc. A, judeţul Bistriţa-Năsăud, ca mecanism de recuperare a sumelor avansate de Consiliul local al municipiului Bistriţa pentru blocurile de locuinţe finanţate prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 “Îmbunătăţirea eficienței energetice a blocurilor de locuinţe – Bistriţa 9”, astfel:
a) pentru blocurile de locuințe situate ȋn municipiul Bistriţa, Str. Petru Maior, Nr. 2A, Sc. A, B, Str. 1 Mai, Nr. 5, Sc. A şi Intr. Castanului, Nr. 4, Sc. A, B:
– pe o perioada de 2 ani calendaristici, ȋncepând cu anul următor celui ȋn care a fost realizată recepţia la terminarea lucrărilor, pentru beneficiarii de ajutor de natură socială care datorează taxa de reabilitare termică ȋn limita unei cote de participare proprie ȋn cuantum de 3,5%;
– pe o perioada de 9 ani calendaristici, ȋncepând cu anul următor celui ȋn care a fost realizată recepţia la terminarea lucrărilor, pentru proprietarii care datorează taxa de reabilitare termică ȋn limita unei cote de participare proprie ȋn cuantum de 25% din valoarea cheltuielilor aferente;
b) pentru blocurile de locuințe situate ȋn municipiul Bistriţa, B-dul Decebal, Nr. 18, Sc. A, B-dul Decebal, Nr. 20, Sc. A, B, C şi B-dul Decebal, Nr. 52, Sc. A, B:
– pe o perioada de 2 ani calendaristici, ȋncepând cu anul următor celui ȋn care a fost realizată recepţia la terminarea lucrărilor, pentru beneficiarii de ajutor de natură socială care datorează taxa de reabilitare termică ȋn limita unei cote de participare proprie ȋn cuantum de 3,5%;
– pe o perioada de 8 ani calendaristici, ȋncepând cu anul următor celui ȋn care a fost realizată recepţia la terminarea lucrărilor, pentru proprietarii care datorează taxa de reabilitare termică ȋn limita unei cote de participare proprie ȋn cuantum de 25% din valoarea cheltuielilor aferente;
c) pentru blocurile de locuințe situate ȋn municipiul Bistriţa, Str. Impăratul Traian, Nr. 1, Sc. A, Str. Gh. Pop de Basesti, Nr. 10, Sc. A, B şi Str. Mihai Eminescu, Nr. 4, Sc. A:
– pe o perioada de 3 ani calendaristici, ȋncepând cu anul următor celui ȋn care a fost realizată recepţia la terminarea lucrărilor, pentru beneficiarii de ajutor de natură socială care datorează taxa de reabilitare termică ȋn limita unei cote de participare proprie ȋn cuantum de 3,5%;
– pe o perioada de 9 ani calendaristici, ȋncepând cu anul următor celui ȋn care a fost realizată recepţia la terminarea lucrărilor, pentru proprietarii care datorează taxa de reabilitare termică ȋn limita unei cote de participare proprie ȋn cuantum de 25% din valoarea cheltuielilor aferente;
d) pentru proprietarii care datorează taxa de reabilitare termică ȋn limita unei cote de participare proprie ȋn cuantum de 100% din valoarea cheltuielilor aferente (pentru apartamentele cu destinaţie de spatii comerciale sau spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, cât şi apartamentele cu destinaţie de locuinţă aflate ȋn proprietatea persoanelor juridice, a UAT sau a autorităţilor şi instituţiilor publice), taxa de reabilitare termică se achită pe o perioada de 9 ani calendaristici, ȋncepând cu anul următor celui ȋn care a fost realizată recepţia la terminarea lucrărilor;
ART.6. – (1) Taxa de reabilitare termică stabilită prin prezenta hotărâre se datorează cu ȋncepere din anul 2021, iar plata aferentă fiecărui an se face ȋn 2 rate egale, până la 31 martie, respectiv 30 septembrie a fiecărui an fiscal pe durata de recuperare prevăzută la art. 5.
(2) – Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru anul 2021, termenul de plată al taxei de reabilitare termică va fi data de 15.12.2021.
(3) – Plata taxei de reabilitare termică se poate face şi anticipat, pe o perioadă de mai mulţi ani, sau integral.
(4) – Neplata taxei la scadenţă, generează majorări de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă, până la data stingerii obligaţiei fiscale prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege, conform art.183 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală cu modificările şi completările ulterioare.
(5) – Taxa de reabilitare termică se urmărește şi se execută ȋn condițiile Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările si completările ulterioare.
ART.7. – (1) În cazul înstrăinării unui apartament, respectiv a unui spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, prin oricare din modalităţile prevăzute de lege, proprietarii au obligaţia ca la data ȋnstrăinării imobilului sa aibă achitată, ȋn integralitate, taxa de reabilitare stabilită ȋn sarcina acestora.
(2) – Ȋn cazul decesului proprietarului, taxa va fi preluată şi datorată de către moştenitorii acestuia.
ART.8. Taxa de reabilitare termică se face venit la bugetul local al municipiului Bistriţa şi se ȋncasează în contul IBAN RO12TREZ10121360223XXXXX, deschis la Trezoreria municipiului Bistriţa.
ART.9. Primarul municipiului Bistriţa prin Direcţia Economică, Direcţia Tehnică şi Direcţia de Asistenţă Socială va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
ART.10. – (1) Prezenta hotărâre are caracter individual.
(2) – Orice persoană interesată poate face contestaţie împotriva prezentei hotărâri în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr.554/02.12.2004, cu modificările şi completările ulterioare.
ART.11. Prezenta hotărâre a fost adoptată de către Consiliul local al municipiului Bistriţa în şedinţa ordinară cu respectarea art.139 alin. (3) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cu un număr de 20 voturi „pentru”.
ART.12. – (1) Secretarul General al municipiului Bistriţa, prin Compartimentul Pregătire Documente, Contencios va comunica prezenta hotărâre:
– Direcţiei Economice;
– Direcţiei Tehnice;
– Direcţiei de Asistenţă Socială;
– Primarului municipiului Bistriţa;
– Instituţiei Prefectului – judeţului Bistriţa-Năsăud.
(2) – Direcţia Tehnică din cadrul Primăriei Municipiului Bistriţa, prin Serviciul Investiţii Clădiri va comunica prezenta hotărâre:
– Asociaţiei de proprietari „Petru Maior Nr. 20”;
– Asociaţiei de proprietari „Garoafei 19”;
– Asociaţiei de proprietari „Trandafirul”;
– Asociaţiei de proprietari „Artarilor Nr. 2”;
– Asociaţiei de proprietari „Decebal Nr. 1”;
– Asociaţiei de proprietari „Decebal Est 6”;
– Asociaţiei de proprietari „St. O. Iosif Nr. 17”;
– Asociaţiei de proprietari „Mihai Eminescu Nr. 4 Bistriţa”.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ
PENTRU SECRETAR GENERAL,
DIRECTOR EXECUTIV
HANGAN SORIN CINCEA DUMITRU MATEI

Anexe:

Monitorul Oficial Local