ART.1. – (1) Se atestă apartenenţa la domeniul public al municipiului Bistriţa a imobilelor, construcții și teren situate în intravilanul municipiului Bistriţa, strada 1 Decembrie nr.27-29 și localitatea componentă Viișoara, rid ”Târg”, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, având elementele de identificare conform documentaţiilor cadastrale întocmite de către Dorinuța Beșa și Șugar Vasile Florin – persoană fizică autorizată de ANCPI să execute lucrări de cadastru, geodezie și cartografie, din cadrul Serviciului Cadastru și Revendicări Imobiliare al Primăriei municipiului Bistrița.
(2) Imobilele teren identificate conform prevederilor alin.1 se declară bunuri de uz și interes public local, necesare realizării unor obiective de investiții de uz și interes public local.
ART.2. – Imobilele prevăzute în anexa la prezenta hotărâre nu fac obiectul unor cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privată sau de restituire, depuse în temeiul actelor normative cu caracter special privind fondul funciar, respectiv cele care reglementează regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv de Statul Român în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, nu sunt grevate de sarcini şi nu fac obiectul vreunui litigiu.
ART.3. – Prezenta hotărâre constituie titlu necesar pentru înscrierea în evidenţele de carte funciară a imobilelor prevăzute în anexa la prezenta hotărâre.
ART.4. – Primarul municipiului Bistriţa, prin Direcţia Administraţie Publică, Juridic și Serviciul public municipal „Direcţia Patrimoniu”, va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.
ART.5. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa în şedinţă ordinară, cu respectarea prevederilor art.139 alin.(3) lit.”g” din Codul Administrativ, respectiv cu un număr de 20 voturi “pentru”.
ART.6. – Secretarul General al municipiului Bistrița, prin Compartimentul Pregătire Documente, Contencios, va comunica prezenta hotărâre prin mijloace electronice:
- Serviciului public municipal “Direcţia Patrimoniu”;
- Direcţiei Administraţie Publică, Juridic – Serviciul Cadastru și Revendicări Imobiliare;
- Direcției Tehnice;
- Arhitectului şef al municipiului Bistriţa;
- Primarului Municipiului Bistriţa;
- Instituţiei Prefectului – Judeţul Bistriţa-Năsăud.
Adoptată la data de: 27/03/2020.
Preşedinte, |
Contrasemnează, |
BRIA DUMITRU ALEXANDRU |
PENTRU SECRETAR GENERAL DIRECTOR EXECUTIV
CINCEA DUMITRU MATEI |
Anexe: