Cu privire la refuzul consilierilor PSD de preluare în domeniul public al Municipiului Bistrița, a unei suprafețe de teren, facem următoarele precizări:
Strada RAAL, cu o suprafață de 6406 mp, a fost preluată în domeniul public al Municipiului Bistrița la solicitarea tuturor celor 40 de proprietari, prin adoptarea Hotărârii Consiliului Local Bistrița nr. 19 / 23.02.2017.
Din cauza unui litigiu în instanță, o suprafață de 512 mp nu a putut face, la momentul respectiv, obiectul acestei donații. La finalizarea procedurilor juridice, cei 5 proprietari au inițiat demersurile de donare și a respectivei suprafeței de teren astfel încât și aceasta să poată fi preluară în domeniul public al Municipiului Bistrița și să întregească trama stradală a zonei.
Documentația completă pentru donarea acestei suprafețe a fost depusă la Primăria municipiului Bistrița în data de 02.04.2024, dată de la care a intrat în analiza structurilor responsabile.
Ulterior a fost inițiat Proiectul de Hotărâre privind acceptarea donației, nr. 97 / 17.05.2024 și supus adoptării Consiliului Local Bistrița în ședința ordinară din data de 29.05.2024.
Direcția de Infrastructură și Servicii, din cadrul Primăriei municipiului Bistrița, a propus în programului de reparații a străzilor și strada RAAL, intervenție programată pentru perioada 15-25.05.2024.
Apreciem că, refuzul consilierilor locali PSD de a vota acest Proiect de Hotărâre este nejustificat, în contextul în care cetățenii din zona respectivă au dat dovadă de bună credință și au îndeplinit toate cerințele pentru ca strada să poată fi preluată în domeniul public și amenajată la standardele minimale ale unei străzi din intravilanul unui municipiu reședință de județ, iar structurile de specialitate din cadrul Primăriei au înaintat Consiliului Local documentația necesară adoptării unui astfel de act normativ.