În atenția persoanelor fizice care doresc înscrierea în Programul privind casarea autovehiculelor uzate:
- Creați-vă conturile de utilizator pentru a vă putea înscrie în aplicație.
Contul se crează prin accesarea căsuței verzi, la link: https://afm.ro/casare_auto_uzate.php.
Detaliile despre modalitatea de creare a contului și înscrierea în program sunt disponibile la adresa www.afm.ro. la secțiunea „Casarea autovehiculelor uzate”.
Dacă aveți un cont deja creat, acesta este valabil doar dacă a fost utilizat în cadrul unui program destinat persoanelor fizice (de ex. programul „Casa Verde fotovoltaice 2023”). Astfel, dacă adresa de e-mail utilizată pentru crearea contului a fost folosită pentru depunerea unui dosar în calitate de persoană juridică, aceasta nu poate fi folosită. În cadrul unui cont pot fi realizate înscrieri aferente unui singur CNP.
- Persoanele fizice se pot înscrie o singură dată în aplicație.
- Persoanele fizice trebuie să domicilieze pe raza teritorială a primăriei unde se află în evidențele fiscale autovehiculul uzat pentru care solicită finanțare.
Perioada de depunere a cererilor de înscriere va fi anunțată de către Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).
Vă reamintim că pe pagina de internet, la adresa: www.primariabistrita.ro, secțiunea „Casarea autovehiculelor uzate”, găsiți informații despre „Programul privind casarea autovehiculelor uzate”.