Acasă » ANUNŢURI » Comunicat

Comunicat

Ca urmare a unor informații incomplete apărute în spațiul public referitoare la proiectul „Povestea Vinului pe Pasajele Bistriței”, propus spre finanțare de Asociația “Mocănița Transilvaniei”, pentru buna informare a publicului, facem următoarele precizări:

În conformitate cu programul anual al finanţărilor nerambursabile alocate de la bugetul local al municipiului Bistriţa, pentru activităţi nonprofit de interes general, în baza Legii nr. 350 / 2005, proiectul „Povestea Vinului în Pasajele Bistriței” a beneficiat de câte 15.000 de lei în anii 2021 și 2022. Trebuie menționat însă că, în anul 2022, au fost alocați, cu aprobarea Consiliului Local, încă 150.000 de lei prin intermediul Centrului Cultural Municipal „George Coșbuc” pentru susținerea celei de-a doua ediții a acestei manifestări. Prin urmare, finanțarea crescuse cu mai mult de 10 ori față de prima ediție.

Întrucât valoarea proiectelor depuse pentru finanțare depășește plafonul prevăzut prin buget pentru secțiunea Cultură, Asociației „Mocănița Transilvaniei” i s-a propus suma de 150.000 lei, față de cei 250.000 lei solicitați. Asociația „Mocănița Transilvaniei” a declinat această propunere, astfel încât proiectul a rămas, deocamdată, pe lista de rezervă. Până la această dată, nu au existat redistribuiri, așa cum eronat s-a vehiculat.

Municipalitatea își manifestă în continuare disponibilitatea de a sprijini financiar inițiative cu impact pentru comunitate, conform prevederilor statuate în Legea nr. 350/ 2005.