Privind aprobarea prelungirii duratei contractului de închiriere încheiat cu Societatea
Hello Media SRL Bistrița pentru utilizarea unor terenuri pe care sunt amplasate panouri
publicitare
Consiliul local al municipiului Bistriţa întrunit în şedinţa ordinară, în data de
23.02.2022;
având în vedere:
adresa Societății Hello Media SRL Bistrița înregistrată la Primăria municipiului
Bistrița cu nr. 11689/02.02.2022 ;
contractul de închiriere nr.53/109/E/01.03.2017 încheiat între Municipiului Bistriţa
şi Societatea Hello Media SRL Bistrița și actele adiționale aferente;
Referatul de aprobare nr. 14372/08.02.2022 al Primarului municipiului Bistriţa;
Raportul comun nr.14369/08.02.2022 al Serviciului public municipal Direcţia
Patrimoniu și al Direcției Administrație Publică, Juridic;
Avizul favorabil nr.48/22.02.2022 al Comisiilor de specialitate reunite ale
Consiliului local al municipiului Bistrița;
prevederile Hotărârii nr. 8/31.01.2017 a Consiliului local al municipiului Bistriţa
privind stabilirea unor măsuri pentru amplasarea mijloacelor de publicitate pe teritoriul
administrativ al municipiului Bistriţa;
prevederile Legii nr. 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de
publicitate, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
în conformitate cu:
prevederile art. 861 alin.(3) şi art.1777 şi următoarele din Legea nr. 287/2009
privind Codul civil, republicată cu modificările și completările ulterioare;
în temeiul art.108 lit.”c”, art. 129 alin. (2) lit. ”c”, alin. (6) lit. ”a”, art. 133 alin (1),
art. 139 alin (3), lit. ”g”, art. 196 alin (1) lit. ”a” și art. 332 din Ordonanța de urgență a
Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
ART.1. – Se modifică Hotărârea nr. 8/31.01.2017 a Consiliului local al municipiului
Bistriţa, privind stabilirea unor măsuri pentru amplasarea mijloacelor de publicitate pe
teritoriul administrativ al municipiului Bistriţa, după cum urmează:
1) Art.4. alin.(1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„ART.4. – (1) Contractul de închiriere se încheie pe 1 an, cu drept de prelungire
pe o perioadă de până la 7 ani, prin act adiţional anual, la cererea expresă a
locatarului, cu excepţia cazului în care acesta nu a respectat clauzele contractuale şi
este cel prevăzut în anexa nr.3”.
2) Art.2 alin.(1) din anexa nr.3 se modifică si va avea următorul cuprins:
“ART.2. – (1) Termenul închirierii este de 1 an, cu drept de prelungire pe o
perioadă de până la 7 ani, după care se va organiza o nouă licitație.
ART.2. – Se aprobă prelungirea duratei contractului de închiriere
nr.53/109/E/01.03.2017 încheiat între Municipiului Bistriţa şi Societatea Hello Media
SRL Bistrița pentru utilizarea unor terenuri pe care sunt amplasate panouri publicitare,
prin act adiţional.
ART.3. – Chiria lunară se indexează anual cu indicele de actualizare la inflaţie
comunicat de Institutul Național de Statistică.
ART.4. – Se împuterniceşte Primarul municipiului Bistriţa să semneze actul
adiţional la contractul de închiriere nr.53/109/E/01.03.2017 încheiat între Municipiului
Bistriţa şi Societatea Hello Media SRL Bistrița .
ART.5. – Primarul municipiului Bistriţa, prin Serviciul public municipal “Direcţia
Patrimoniu” şi Direcţia Administraţie Publică, Juridic al municipiului Bistriţa, va aduce la
îndeplinire prezenta hotărâre.
ART.6. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului
Bistriţa, în şedinţă ordinară, cu respectarea art. 139 alin.(3) lit.”g” din Ordonanța de
urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrativ, respectiv cu un
număr de 19 voturi “pentru”.
ART.7. – Secretarul general al municipiului, prin Compartimentul Pregătire
Documente, Contencios va comunica prezenta hotărâre:
– Serviciului public municipal “Direcţia Patrimoniu”;
– Direcţiei Administraţie Publică, Juridic;
– Primarului municipiului Bistriţa;
– Instituţiei Prefectului – Judeţul Bistriţa-Năsăud.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
FILIP ALEXANDRU-TUDOR GAFTONE FLOARE
Anexe: