privind stabilirea costului serviciilor de asistenţă şi îngrijire la domiciliu a persoanelor
vârstnice prin intermediul Direcţiei de Asistenţă Socială Bistriţa, cod serviciu social
8810 ID-I în anul 2022 şi contribuţia lunară datorată de acestea pentru serviciile
acordate
Consiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţa ordinară în data de
27.01.2022;
având în vedere:
Referatul de aprobare nr. 17815/19.11.2021 al Primarului municipiului Bistriţa;
Raportul comun nr. 17816/19.11.2021 al Serviciului public municipal „Direcţia de
Asistenţă Socială Bistriţa”, al Direcţiei Economice şi al Direcţiei Administraţie Publică,
Juridic;
Studiul de impact nr. 18648/25.11.2021;
Avizul favorabil nr.15/26.01.2022 al Comisiilor de specialitate reunite ale
Consiliului local al municipiului Bistrița;
Anunţul nr.18825/02.12.2021 al Direcţiei de Asistenţă Socială Bistriţa privind
aducerea la cunoştinţă publică a proiectului de hotărâre;
Procesul-verbal de afişare nr.18826/02.12.2021;
prevederile Hotărârii nr. 85/24.05.2018 a Consiliului Local al municipiului Bistriţa
privind redenumirea Direcţiei Municipale de Servicii Sociale Bistriţa în Direcţia de
Asistenţă Socială Bistriţa, cu păstrarea personalităţii juridice şi aprobarea
organigramei, statului de funcţii şi Regulamentului de organizare şi funcţionare;
prevederile Hotărârii nr.207/12.12.2019 a Consiliului local al municipiului Bistrița
privind aprobarea Organigramei, Statului de funcţii și Regulamentului de Organizare și
Funcționare ale Direcţiei de Asistenţă Socială Bistriţa;
prevederile Hotărârii nr.6/28.01.2021 a Consiliului Local al municipiului Bistriţa
privind stabilirea costului serviciilor de asistenţă şi îngrijire la domiciliu a persoanelor
vârstnice prin intermediul Direcţiei de Asistență Socială Bistriţa, cod serviciu social
8810 ID-I în anul 2020 şi contribuţia lunară datorată de acestea pentru serviciile
acordate;
în conformitate cu:
prevederile Legii nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
prevederile Legii asistenței sociale nr. 292/2011 cu modificările şi completările
ulterioare;
prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 886/2000 pentru aprobarea Grilei
naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice;
prevederile Ordonanţei Guvernului României nr. 68/28.08.2003 privind serviciile
sociale, aprobată cu modificările si completările ulterioare prin Legea nr. 515/2003;
prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 797/2017 pentru aprobarea
regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă
socială şi a structurii orientative de personal, cu modificările si completările ulterioare;
prevederile Ordinului nr.29/2019 pentru aprobarea standardelor minime de
calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice,
persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie a copilului şi
altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum şi a serviciilor acordate
în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat şi cantinele sociale;
prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 426/2020 privind aprobarea
standardelor de cost pentru serviciile sociale;
prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 867/14.10.2015 pentru aprobarea
Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor – cadru de organizare
şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
prevederile art.7 (2) din Legea nr. 52/2003, privind transparenţa decizională în
administraţia publică;
în temeiul art.129 alin. (2) lit. ”a” și lit. ”d”, alin. 7 lit. ”b”, art. 139 alin. (3) lit. ”a” și
art. 196 alin. (1) lit. ”a” din Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
ART.1. – Se stabilesc tipurile de servicii acordate la domiciliu persoanelor
vârstnice încadrate în gradele de dependenţă IIA, IIB şi IIC (persoane
semidependente), III A şi III B (persoane autonome) în modul următor:
a) activităţi instrumentale ale vieţii zilnice, în principal: igiena corporală, igiena
îmbrăcămintei, prepararea hranei, efectuarea de cumpărături, activităţi de menaj,
acompaniere şi socializare;
b) servicii medicale, respectiv îngrijiri medicale la domiciliu: măsurarea funcțiilor
vitale, administrarea tratamentului medicamentos prescris de medic, ridicarea rețetelor
de la cabinetul medicului de familie/specialist, procurarea medicamentelor de la
farmacie pe baza rețetei medicale, consiliere medicală;
c) servicii sociale: consiliere în vederea prevenirii marginalizării sociale şi
pentru reintegrare socială.
ART.2. – Se stabileşte costul de asistenţă şi îngrijire al unei persoane vârstnice
încadrate în gradele de dependenţă IIA, IIB şi IIC (persoane semidependente), IIIA şi
IIIB (persoane autonome) la domiciliu pentru anul 2022 în cuantum de 24.000 lei/an.
ART.3. – Se stabileşte contribuţia persoanelor vârstnice încadrate în gradele de
dependenţă IIA, IIB şi IIC (persoane semidependente), IIIA şi IIIB (persoane
autonome) pentru serviciile de îngrijire la domiciliu prin intermediul Direcţiei de
Asistenţă Socială Bistriţa – Asistenţă la Domiciliu a Persoanelor Vârstnice în modul
următor:
a) Persoanele vârstnice care au venituri cuprinse între cuantumul indemnizației
sociale pentru pensionari stabilită de legislația în vigoare și 1200 lei achită 20%
din costul integral al îngrijirilor la domiciliu (30 lei/oră), respectiv 6 lei/oră;
b) Persoanele vârstnice care au venituri cuprinse între 1201 și 1600 lei achită 30%
din costul integral al îngrijirilor la domiciliu (30 lei/oră), respectiv 9 lei/oră;
c) Persoanele vârstnice care au venituri cuprinse între 1601 și 2000 lei achită 40%
din costul integral al îngrijirilor la domiciliu (30 lei/oră), respectiv 12 lei/oră;
d) Persoanele vârstnice care au venituri cuprinse între 2001 și 3000 lei achită 75%
din costul integral al îngrijirilor la domiciliu (30 lei/oră), respectiv 22,5 lei/oră;
e) Persoanele vârstnice care au venituri al căror cuantum depășește 3001 lei
achită 100% din costul integral al îngrijirilor la domiciliu (30 lei/oră), respectiv 30
lei/oră.
ART.4. – (1) Serviciile sociale prevăzute la art.1 lit. c) acordate persoanelor
vârstnice îngrijite la domiciliu se asigură în mod gratuit de către asistenţii sociali.
(2) Serviciile prevăzute la art.1 lit. a) şi b) se asigură fără plata
contribuţiei persoanelor vârstnice care se încadrează în una din următoarele situaţii:
a) nu au venituri şi nici susţinători legali;
b) sunt beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr.416/2001 privind
venitul minim garantat, sau realizează venituri al căror cuantum se situează sub nivelul
indemnizaţiei sociale pentru pensionari prevăzute de legislaţia în vigoare;
c) susţinătorii legali ai persoanelor vârstnice prevăzute la lit. b) realizează
venituri al căror cuantum se situează sub cuantumurile veniturilor prevăzute la lit.b.
ART.5. – Contribuţia persoanelor vârstnice se va achita lunar la Caseria
Direcţiei de Asistenţă Socială Bistriţa sau prin mijloace electronice.
ART.6. – Cu data adoptării prezentei hotărâri, se abrogă Hotărârea Consiliului
Local nr. 6/28.01.2021 a Consiliului Local al municipiului Bistriţa privind stabilirea
costului serviciilor de asistenţă şi îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice prin
intermediul Direcţiei de Asistență Socială Bistriţa, cod serviciu social 8810 ID-I în anul
2021 şi contribuţia lunară datorată de acestea pentru serviciile acordate.
ART.7. – Primarul municipiului Bistriţa, prin Serviciul public municipal „Direcţia
de Asistenţă Socială Bistriţa”, Direcţia Economică şi Direcţia Administraţie Publică,
Juridic va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.
ART.8. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al municipiului
Bistriţa în şedinţa ordinară cu respectarea art.139, alin. (3), lit. ”a”, din Ordonanța de
urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul Adiministrativ, cu un număr
de 19 voturi “pentru”.
ART.9. – Secretarul general al municipiului Bistrița, prin Compartimentul
pregătire documente contencios va comunica prezenta hotărâre:
– Direcţiei Economice;
– Direcţiei de Asistenţă Socială Bistriţa– Serviciul financiar, contabil, administrativ;
– Direcţiei Administraţie Publică, Juridic;
– Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud;
– Primarului municipiului Bistriţa;
– Instituţiei Prefectului – Judeţul Bistriţa-Năsăud.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
PENTRU SECRETAR GENERAL
DIRECTOR EXECUTIV,
FILIP ALEXANDRU-TUDOR CINCEA DUMITRU MATEI