Sari la conținut

Transcrierea certificatelor de stare civila. Înscrierea căsătoriei și divorțului pe actul de naștere și actul de căsătorie

INFORMARE

Începând cu data de 16 februarie 2019 a intrat în vigoare Regulamentul (UE) 2016/1191 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 iulie 2016 privind promovarea liberei circulații a cetățenilor prin simplificarea cerințelor de prezentare a anumitor documente oficiale în Uniunea Europeană și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1024/2012, în baza căruia documentele oficiale precizate la art. 2 din Regulament și copiile lor certificate sunt scutite de toate obligațiile de legalizare și de alte formalități similare, respectiv pentru documentele care stabilesc unul sau mai multe dintre următoarele elemente: nașterea, faptul că o persoană este în viață, decesul, numele, căsătoria, inclusiv capacitatea de căsătorie și starea civilă, divorțul, separarea de drept sau anularea căsătoriei, parteneriatul înregistrat, inclusiv capacitatea de a încheia un parteneriat înregistrat și statutul de parteneriat înregistrat, desfacerea unui parteneriat înregistrat, separarea de drept sau anularea unui parteneriat înregistrat, filiația, adopția, domiciliul și/sau reședința, cetățenia, absența cazierului judiciar, cu condiția ca astfel de documente oficiale să fie emise pentru un cetățean al Uniunii de către autoritățile din statul membru al cărui cetățean este acesta.

Regulamentul se aplică și în cazul documentelor oficiale a căror prezentare poate fi solicitată cetățenilor Uniunii care își au reședința într-un stat membru fără a fi și cetățenii statului membru respectiv, în cazul în care aceștia doresc să voteze și/sau să candideze la alegerile pentru Parlamentul European sau la alegerile locale în statul lor membru de reședință, în condițiile prevăzute de Directiva 93/109/CE și, respectiv, de Directiva 94/80/CE a Consiliului.

Regulamentul nu se aplică în ceea ce privește documentele oficiale eliberate de autoritățile dintr-un stat terț, precum și copiilor certificate ale acestor documente, întocmite de autoritățile unui stat membru.

De asemenea, Regulamentul nu se aplică în ceea ce privește recunoașterea într-un stat membru a efectelor juridice asociate conținutului documentelor oficiale eliberate de autoritățile unui alt stat membru.

Cerere transcriere pag.1

Cerere transcriere pag.2

Cerere transcriere pag.3

I.TRANSCRIEREA CERTIFICATELOR CETĂȚENILOR ROMÂNI CARE AU REDOBÂNDIT CETĂȚENIA ROMÂNĂ ÎN TEMEIUL ART.10 SAU ART.11 DIN LEGEA NR. 21/1991 A CETĂȚENIEI ROMÂNE

În conformitate cu prevederile Legii nr. 14/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 50 din 18.01.2018, cetățenii care au redobândit cetățenia română și nu au avut niciodată domiciliul în România pot depune cererea de transcriere la serviciul stare civilă al oricărui municipiu reședință de județ  de pe teritoriul României, inclusiv București, sau la Ambasada/Consulatul României din străinătate.

Cererea se depune personal. Termenul de soluționare a dosarelor este de 60 de zile.

Documente necesare:
A.TRANSCRIERE CERTIFICATE DIN REPUBLICA MOLDOVA
TRANSCRIERE CERTIFICAT NAȘTERE pt copil minor:
– pentru minorul sub 14 ani, cererea se întocmește de către părinte, în nume propriu.
– minorul peste 14 ani, va întocmi personal cererea, asistat de către un părinte.

Acte necesare:
– certificat naștere copil – original.
– certificat de cetățenie copil – original.
– pașaportul copilului minor (după caz)- în original.
– certificatul de căsătorie al părinților – în original.
– buletine și pașapoarte părinți – în original
– certificat de cetățenie – pt fiecare părinte (dacă este cazul)- în original
– declarație privind naționalitatea copilului- dată pe formular tipizat, la Serviciul Stare civilă.

TRANSCRIERE CERTIFICAT NAȘTERE PERSOANĂ MAJORĂ:

Acte necesare:
– certificat naștere – în original.
– certificat de cetățenie – în original.
– buletine și pașapoarte – în original.
– pentru femeia căsătorită este necesar în plus certificat căsătorie – în original.
– declarație privind naționalitatea- dată pe formular tipizat la Serviciul Stare civilă.

TRANSCRIERE CERTIFICAT CĂSĂTORIE
– certificat căsătorie – în original.
– certificat de cetățenie- pt. fiecare soț (dacă este cazul)- în original.
– buletine și pașapoarte- pt fiecare soț – în original.
– certificatele de naștere – pt fiecare soț – în original.
– declarație a ambilor soţi, autentificată de notar, privind regimul matrimonial.

B.TRANSCRIERE CERTIFICATE DIN REPUBLICA UCRAINA
TRANSCRIERE CERTIFICAT NAȘTERE PT.COPIL MINOR:
– pentru minorul sub 14 ani, cererea se întocmește de către părinte, în nume propriu.
– minorul peste 14 ani, va întocmi personal cererea, asistat de către un părinte.

Acte necesare:
– certificat naștere copil – original 
– certificat de cetățenie copil – original.
– pașaportul copilului minor (după caz)- original și 2  ex. traducere legalizată.
– certificatul de căsătorie al părinților –în original și 2 copii traducere legalizată.
– buletine și pașapoarte părinți – în original și câte 2 copii traducere legalizată.
– certificat de cetățenie – pt fiecare părinte (dacă este cazul)- în original
– declarație privind naționalitatea copilului- dată pe formular tipizat la Serviciul Stare civilă.

TRANSCRIERE CERTIFICAT NAȘTERE – pt. persoane majore:

Acte necesare:
– certificat naștere – original și 2 ex. traducere legalizată
– certificat de cetățenie – original.
– buletine și pașapoarte – original și 2 ex. traducere legalizată
– pentru femeia căsătorită este necesar în plus certificat căsătorie – original și 2 ex. traducere legalizată
– declarație privind naționalitatea- dată pe formular tipizat la Serviciul Stare civilă.

CERTIFICAT CĂSĂTORIE
– certificat căsătorie – original și 2 ex. traducere legalizată
– certificat de cetățenie- pt. fiecare soț (dacă este cazul)- original.
– buletine și pașapoarte- pt fiecare soț – original și 2 ex. traducere legalizată
– certificatele de naștere – pt fiecare soț -original și câte 2 ex. traducere legalizată.
– declarație a ambilor soţi, autentificată de notar privind regimul matrimonial.

Eliberarea certificatelor românești în urma transcrierii, se poate face și persoanei împuternicite cu procură specială, autentificată.

Dosarele se depun conform programării anterioare, la telefon 0263222086, de luni până vineri între orele 08.00-16.00

II. TRANSCRIERE CERTIFICATE NAȘTERE

Începând cu data de 5 iunie 2013, România a aderat la Convenţia nr. 16 a Comisiei Internaţionale de Stare Civilă, semnată la Viena la 8 septembrie 1976.

În consecinţă, cetăţenii români pot prezenta în vederea transcrierii în Registrele de stare civilă române, EXTRASE MULTILINGVE ale actelor de stare civilă eliberate de autorităţile statelor semnatare ale Convenţiei, fără traducere, legalizare, apostilare sau o formalitate echivalentă.

Acte necesare:
– Cererea de transcriere –  se depune la domiciliul solicitantului, direct sau prin împuternicit cu procură specială, autentificată. Pentru cetăţenii români cu domiciliu în străinătate aceasta se depune la primăria de la ultimul domiciliu avut în ţară, iar dacă nu au avut niciodată domiciliul în România, la Primăria Sectorului 1 al municipiului Bucureşti.
– Pentru minori, în cazul în care părinţii au domicilii diferite în România, transcrierea certificatului de naştere se poate solicita la  oricare dintre cele două primării de domiciliu;
În cazul în care cererea nu e depusă de unul dintre părinţi, în Procura specială autentificată, se va menţiona în mod explicit  faptul că imputernicitul este mandatat  pentru a transcrie certificatul de naştere si pentru a ridica certificatul românesc, emisă în aceleaşi condiţii de autentificare,  apostilare sau supralegalizare după caz, în original şi copie, actul de identitate al mandatarului în original 
– Certificatul de NAŞTERE – CARE TREBUIE TRANSCRIS, eliberat de autorităţile străine, în exemplar original, trebuie să îndeplinească una din următoarele condiţii: –  în original, semnat și ștampilat de instituția emitentă, fără alte condiţii de formă în cazul statelor cu care România a încheiat convenţii bilaterale în materie, precum și în cazul statelor membre UE. Dacă certificatul este emis intr-un stat nemembru UE, dar semnatar al  Convenţiei de la Haga, este necesară apostila Haga, aplicată sau atașată certificatului. În cazul statelor terțe, este necesară supralegalizarea certificatului.
– Actele de identitate ale părinţilor copilului,  în original.
– Certificatului de căsătorie al părinţilor sau după caz, dacă părinţii nu sunt căsătoriţi, certificatele de naştere, în original. 
– Declaraţia părinţilor privind domiciliul copilului, în cazul în care părinţii au  domicilii diferite. 
– Declaraţia privind naţionalitatea copilului.    

B.TRANSCRIEREA CERTIFICATELOR DE CĂSĂTORIE

Acte necesare:
– Cererea de transcriere –  se depune la Serviciul Stare civilă de la domiciliul solicitantului, direct sau  prin împuternicit cu procură specială autentificată.
– Actele de identitate ale soţilor- în original, actul de identitate pentru cetăţenii UE/paşaportul pentru cetăţeni din state terţe,
– Certificatul de căsătorie în original eliberat de autorităţile străine, apostilat sau supralegalizat, după caz, şi traducere legalizată.
– Certificatele de naştere ale soţilor, în original.

Pentru soţul cetăţean străin – certificatul de NAŞTERE eliberat de autorităţile străine trebuie să îndeplinească una din următoarele condiţii:
1) fără alte condiţii de formă în cazul statelor cu care România a încheiat convenţii bilaterale în materie, în original şi traducere legalizată,
2 )apostilat -în cazul statelor membre ale Convenţiei de la Haga, în original, copie simplă şi traducere legalizată,
3) supralegalizat – în celelalte cazuri.
– Declaraţie din partea  ambilor soţi,  autentificată  de un notar public, apostilată sau supralegalizată, după caz, din care să rezulte:   1) numele pe care s-au învoit ambii soţi să-l poarte în timpul căsătoriei, dacă acest lucru nu reiese din conţinutul certificatului străin, precum şi 2) regimul matrimonial ales (în cazul căsătoriilor încheiate după 01.10.2011).
– Procura specială autentificată, care va conţine în mod explicit faptul că împuternicitul este mandatat pentru a transcrie certificatul de căsătorie si pentru a ridica certificatul românesc, în original, apostilată sau supralegalizată, după caz, şi traducere legalizată.

NOTĂ: Începând cu data de 5 iunie 2013, România a aderat la Convenţia nr. 16 a Comisiei Internaţionale de Stare Civilă, semnată la Viena la 8 septembrie 1976. În consecinţă, cetăţenii români pot prezenta în vederea transcrierii în Registrele de stare civilă române, EXTRASE MULTILINGVE ale actelor de stare civilă eliberate de autorităţile statelor semnatare ale Convenţiei, fără traducere, legalizare, apostilare sau o formalitate echivalentă.                                                                             

C. TRANSCRIEREA CERTIFICATELOR DE DECES

Acte necesare:
– Cererea de transcriere –  se depune la primăria de la domiciliul persoanei care declară decesul (membru de familie sau împuternicit cu procură specială autentică), sau de la ultimul domiciliu al decedatului.
– Certificatul de DECES în original eliberat de autorităţile străine, apostilat sau   supralegalizat, după caz, şi traducere legalizată.
– Actul de identitate, certificatul de naştere şi căsătorie ale decedatului,  în original.
– Actul de identitate al  persoanei care declară decesul  (membru de familie sau împuternicit), în original.

PROCEDURA DE SUPRALEGALIZARE – conform datelor afişate de Ministerul Afacerilor Externe

Actele pot fi prezentate, în vederea supralegalizării, personal şi prin mandatar, după cum urmează:
– prin procură notarială, întocmită în faţa unui notar public român;
– procură întocmită la o misiune diplomatică sau oficiu consular al României în străinătate;
– procură întocmită la un notar public străin, cu condiţia ca aceasta să fie, ulterior, apostilată sau supralegalizată;
– împuternicire avocaţială;
– contract prestări servicii, dacă se apelează la o persoană juridică ce are ca obiect de activitate prestări servicii.

În cazul persoanelor juridice, societăti comerciale, persoana care se va prezenta pentru supralegalizarea documentelor va trebui să prezinte delegatie din partea firmei, respectiv, contract de prestări servicii.

Acte necesare în vederea supralegalizării
– cerere tip;
– actele care urmează a fi legalizate/supralegalizate;
– carte de identitate/paşaport/carte rezidenţă pentru membrii familiei/permis de şedere, în original;
– contravaloarea taxei consulare, în original, achitată, dupa caz, la CEC-ul sau trezoreria din raza de domiciliu a solicitantului, în cazul persoanelor fizice, şi, respectiv, numai la trezoreria unde firma are domiciliu fiscal.

Supralegalizarea se efectuează în ziua depunerii cererii.

MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE
DEPARTAMENTUL CONSULAR
BIROUL LEGALIZĂRI DOCUMENTE

  • Adresa

    Aleea Alexandru nr.24, sector 1, Bucureşti

  • Telefon

    021.319.68.75

  • E-mail

    legalizari@mae.ro

  • Program

    De luni până vineri: 09:00 – 12:00; 13:00 – 16:00

III. ÎNSCRIEREA CĂSĂTORIEI ȘI DIVORȚULUI PE ACTUL DE NAȘTERE

Căsătoriile încheiate în străinătate şi desfăcute prin divorţ se înscriu numai prin menţiune, pe marginea actului de naştere;

Cererea, însoţită de:
– certificatul sau extrasul de căsătorie, în original (cu apostila de la Haga pentru statele semnatare ale convenției, sau supralegalizare, după caz), fotocopie şi traducere legalizată,
– sentinţa de divorţ în original, cu precizarea că este DEFINITIVĂ (cu apostila de la Haga pentru statele semnatare ale convenției, sau supralegalizare, după caz, fotocopie şi traducere legalizată.
– certificatul de naştere şi cartea de identitate în original, ale persoanei (fost soţ/soţie) care depune cererea.
– declaraţia autentificată a soţului care depune cererea, privind numele purtat în urma divorţului, în situaţia în care din sentinţa de divorţ nu reiese numele pe care soţii îl vor purta după divorţ.

Divorţul intervenit în străinătate, întrun stat membru U.E. sau stat cu care România are încheiate tratate/acorduri/convenţii de asistenţă juridică se va înscrie pe actul de nastere cu avizul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de  Date din Ministerul Afacerilor Interne M.A.I.- D.E.P.A.B.D.

În cazul în care hotărârea de divorţ nu este recunoscută de plin drept în România (emană de la autorităţi ale statelor care nu sunt membre ale Uniunii Europene), este necesar să se ataşeze şi recunoaşterea hotărârii străine de către tribunalul competent, respectiv tribunalul de pe raza judeţului unde-şi are sau a avut domiciliu persoana în cauză.

IV. ÎNSCRIEREA DIVORȚULUI PE ACTUL DE CĂSĂTORIE

ÎNSCRIERE SENTINȚĂ/ CERTIFICAT DIVORȚ PRONUNȚAT ÎNTR-UN STAT MEMBRU UE

 —-pe actul de căsătorie românesc

Potrivit art. 37 alin. 1 din Regulamentul C.E. nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie matrimonială,  partea care solicită recunoașterea unei hotărâri judecătorești străine sau a certificatului de divorț pronunțat de un notar public străin sau de către ofițerul de stare civilă străin, trebuie să prezinte în țara sa:

hotărârea judecătorească definitivă în exemplar original (cu semnături și ștampila instanței în original)

– sau certificatul de divorț în exemplar original, care să întrunească toate condițiile necesare în vederea stabilirii autenticității sale.

Certificatul de divorț eliberat de către notarul public strain sau de către ofițerul de stare civilă strain, va fi însoțit, potrivit art. 39 din Regulamentul CE, de un certificat (formular numit anexa 1 la Regulament), eliberat la cerere, de către instanța judecătorească, notar sau altă autoritatea competentă din statul strain.

În consecință, dacă căsătoria este încheiată în România, pentru înregistrarea divorțului pronunțat în alt stat, sunt necesare:

-cerere depusă la primăria  unde este înregistrată căsătoria foștilor soți.

–Sentința de divorț cu mențiunea expresă că este definitivă, în exemplar original și  traducere legalizată, sau, după caz, certificatul de divorț emis în conformitate cu prevederile art. 39 din Regulamentul C.E. nr. 2201/2003,  în exemplar original și traducere legalizată, însoțit de formularul denumit Anexa 1 la Regulament, în original și traducerea legalizată.

-Certificatele de căsătorie și naștere, în original.

-Cartea de identitate a petentului, în original.

-Declarația autentificată a soțului care depune cererea, privind numele purtat în urma divorțului, dacă acest lucru nu reiese din sentința străină (și dacă acesta a preluat numele fostului soț).

DIVORȚUL PRONUNȚAT PRONUNȚAT ÎNTR-UN STAT TERȚ (NON UE)

 Înscrierea sentinței pe actul de căsătorie românesc se va face numai după recunoașterea divorțului de către tribunalul competent din România.

Cererea va cuprinde:

-hotărârea străină și traducerea legalizată, în original;

-hotărârea instanței române de recunoaștere a divorțului, în original, cu mențiunea că a rămas definitivă;

-certificatele de naștere, căsătorie, cartea de identitate, în original, ale persoanei care depune cererea.

-declarația autentificată a soțului care depune cererea, privind numele purtat în urma divorțului, dacă acest lucru nu reiese din sentința străină (și dacă acesta a preluat numele fostului soț).

 

 
Monitorul Oficial Local