Sari la conținut

Privind aprobarea Organigramei și a Statului de funcţii ale Serviciului public municipal “Direcţia Municipală de Sănătate Bistriţa”

Consiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţă extraordinară în data de 04.08.2021;având în vedere:
Urgenţa aprobării Organigramei și a Statului de funcţii ale Serviciului public municipal “Direcţia Municipală de Sănătate Bistriţa”, justificată de necesitatea reorganizării compartimentelor funcționale din cadrul direcției, astfel încât administrația să poată să rezolve un număr cat mai mare dintre solicitările cetățenilor, solicitări care depășesc cu mult numărul de locuri disponibile în creşele municipiului Bistriţa;
Memoriul justificator nr.743/30.07.2021 întocmit de Direcția Municipală de Sănătate Bistrița;
Referatul de aprobare nr.65985/02.08.2021 al Primarului municipiului Bistriţa;
Raportul comun nr. 65983/02.08.2021 al Biroului resurse umane şi organizare, Direcției Economice și Direcției Administrație publică, Juridic ;
Avizul favorabil nr.127/04.08.2021 al Comisiilor de specialitate reunite ale Consiliului local al municipiului Bistrița;
prevederile Hotărârii nr. 154/29.07.2009 a Consiliului local al municipiului Bistriţa privind înfiinţarea Serviciului public municipal “Direcţia Municipală de Sănătate Bistriţa”, cu modificările şi completările ulterioare;
prevederile Hotărârii nr.136/27.08.2020 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind modificarea Organigramei și a statului de funcții ale Serviciului public municipal “Direcţia Municipală de Sănătate Bistriţa”, cu modificările și completările ulterioare;
prevederile Legii nr.53/2003 – Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
prevederile Legii nr.263/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor, cu modificările şi completările ulterioare;
prevederile Hotărârii Guvernului nr.286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;
prevederile Hotărârii Guvernului nr.1252/2012 privind aprobarea Metodologiei de organizare şi funcţionare a creşelor şi a altor unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară, cu modificările şi completările ulterioare;
prevederile Ordinului comun nr.1076/4518/3936/2020 al Ministerul Sănătăţii,
Ministerul Educaţiei şi Cercetării și Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale privind stabilirea
măsurilor necesare în vederea redeschiderii creșelor, grădinițelor, afterschool-urilor pentru
prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2;
în temeiul art. 129 alin.(2) lit.”a”, alin.(3) lit.”c”, art.139 alin.(3) din Ordonanţa de
Urgenţă a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
H O T Ă R Ă ŞT E :
ART.1.(1) – Se aprobă Organigrama Serviciului public municipal “Direcţia
Municipală de Sănătate Bistriţa”, conform Anexei nr.1, care face parte integrantă din
prezenta hotărâre.
(2) – Se aprobă Statul de funcţii al Serviciului public municipal “Direcţia
Municipală de Sănătate Bistriţa”, conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din
prezenta hotărâre.
ART.2. – La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea
Consiliului local al municipiului Bistrița nr.136/27.08.2020 privind aprobarea Organigramei
și a Statului de funcţii ale Serviciului public municipal “Direcţia Municipală de Sănătate
Bistriţa” cu excepţia prevederilor din Anexa 2 – Statul de funcţii, poziţia nr.12, care se
abrogă de la data de 01.10.2021, după ocuparea prin concurs a posturilor de îngrijitoare
pe durată nedeterminată înființate prin prezenta hotărâre.
ART.3. – Fondurile necesare finanțării cheltuielilor de personal ale Serviciului public
municipal “Direcţia Municipală de Sănătate Bistriţa” vor fi asigurate la următoarea
rectificare bugetară pe anul 2021.
ART.4. – Directorul Serviciului public municipal “Direcţia Municipală de Sănătate
Bistriţa”, va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
ART.5.- Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa
în şedinţă extraordinară, cu respectarea art.139, alin.3 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, respectiv cu un număr de 20
voturi „pentru”.
ART.6.- Secretarul general al municipiului Bistrița prin Compartimentul pregătire
documente şi contencios va comunica prezenta hotărâre:
– Serviciului public municipal “Direcţia Municipală de Sănătate Bistrița”;
– Biroului resurse umane şi organizare;
– Direcției economice;
– Direcției administrație publică, juridic;
– Primarului municipiului Bistrița
– Instituţiei Prefectului judeţul Bistriţa-Năsăud.

Anexe:

Monitorul Oficial Local