Pentru modificarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr. 87/30.06.2020
privind implementarea proiectului aferent Măsurii 15 „Servicii de silvomediu, servicii
climatice şi conservarea pădurilor, submăsura 15.1 „Plăţi pentru angajamente de
silvomediu” din cadrul PNDR 2014 – 2020
Consiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţă ordinară în data de 28.04.2021;
având în vedere:
Urgenţa determinată de necesitatea depunerii cererii de plată aferentă măsurii 15, sesiunea 3/2020, anul 2 de angajament, pentru schema de ajutor de stat ”Servicii de silvomediu, servicii climatice de de conservarea pădurilor”, submăsura 15.1 ”plăți pentru angajamente de silvomediu” din cadrul PNDR 2014-2020;
Strategia de Dezvoltare Locală a municipiului Bistriţa pentru perioada 2010-2030, actualizată 2015–2030, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Bistriţa nr. 54/04.05.2017;
Referatul de aprobare nr.31986/14.04.2021 al Primarului municipiului Bistriţa;
Raportul nr.31993/14.04.2021 al Direcţiei Integrare Europeană și RPL Ocolul Silvic al municipiului Bistrița RA;
Avizul favorabil nr.64/27.04.2021 al Comisiilor de specialitate reunite ale Consiliului local al municipiului Bistriţa;
Sentinţa civilă nr.3709/CC/2020 a Judecătoriei Bistriţa, pronunţată în dosar civil nr.6923/190/2020, privind validarea alegerii domnului Ioan Turc in funcţia de primar al municipiului Bistriţa;
prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr. 11/31.01.2008 privind acordul Consiliului local al municipiului Bistriţa pentru includerea în fondul
forestier a unei suprafeţe de păşune împădurită proprietatea publică a municipiului Bistriţa;
prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr. 87 din 30.06.2020 privind implementarea proiectului aferent Măsurii 15 „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor, submăsura 15.1 „Plăţi pentru angajamente de silvomediu” din cadrul PNDR 2014 – 2020;
prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 527/2010 pentru modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 905/2002 privind atestarea domeniului
public al judeţului Bistriţa-Năsăud, precum şi al municipiului, oraşelor şi comunelor din judeţul Bistriţa-Năsăud;
prevederile Hotărârii Guvernului României nr.503/2011 privind modificarea anexei 12 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, precum şi pentru transmiterea unor drumuri forestiere şi a terenurilor aferente acestora din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Bistriţa-Năsăud şi în administrarea consiliilor locale ale acestora;
în conformitate cu:
prevederile Ordinului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr.495/01.10.2014 privind aprobarea Ghidului solicitantului pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor”, aferentă Măsurii 15 „Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor”, submăsura 15.1 „Plăţi pentru angajamente de silvomediu” din cadrul PNDR 2014 – 2020, sesiunea 3, ediţia 1;
prevederile art. 285-287 și ale art. 289-300 din Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
în temeiul art.129, alin. 2, lit. “b”, art. 139, alin. 3, lit. „d” şi ale art. 196, alin. 1, lit. „a” din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E :
ART.I. Articolul 2 alin.(1) din Hotărârea Consiliului Local al municipiului Bistrița nr. 87 din 30.06.2020 privind implementarea proiectului aferent Măsurii 15 „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor, submăsura 15.1 „Plăţi pentru angajamente de silvomediu” din cadrul PNDR 2014 – 2020, se modifică şi va avea următorul cuprins:
”ART. 2 – (1) Se împuternicește Primarul municipiului Bistrița, domnul Ioan Turc, ca reprezentant legal al UAT municipiul Bistriţa, pentru implementarea proiectului aferent măsurii 15 „Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor, submăsura 15.1 „Plăţi pentru angajamente de silvomediu” din cadrul PNDR 2014 – 2020, pentru suprafaţa de 3401,01 ha pădure proprietatea Primăriei municipiului Bistrița, aflată în administrarea Regiei Publice Locale Ocolul Silvic al municipiului Bistriţa R.A. şi situată pe raza UAT Municipiul Bistriţa, UAT Comuna Şieu Măgheruş, UAT Comuna Cetate şi UAT Comuna Feldru.”
ART. II. Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistriţa nr. 87/30.06.2020 rămân nemodificate.
ART. III. Primarul municipiului Bistriţa, prin Direcţia Integrare Europeană şi Regia Publică Locală Ocolul Silvic al municipiului Bistriţa R.A., va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.
ART. IV. Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistrița în ședința ordinară, cu respectarea prevederilor art. 139, alin. 3, lit. „a” din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, respectiv cu un număr de 21 voturi „pentru”.
ART. V. Secretarul general al municipiului, prin Compartimentul Pregătire Documente, Contencios va comunica prezenta hotărâre:
– Direcţiei Integrare Europeană;
– Regiei Publice Locale „Ocolul Silvic al Municipiului Bistriţa” R.A.;
– Direcţiei Economice;
– Directiei Patrimoniu;
– Primarului municipiului Bistriţa;
– Instituţiei Prefectului – judeţul Bistriţa-Năsăud.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
BRICI TIBERIUS-DANIEL GAFTONE FLOARE