Dragobetele – sărbătorit cu concursuri de poezie, fotografie şi o expoziţie de mărţişoare

Aflată la cea de-a 13-a ediţie, Sărbătoarea „Dragobetelui” face parte dintr-un program de valorificare şi conservare a tradiţiilor populare, alături de alte activităţi precum „Noaptea Sfântului Andrei” şi îşi propune să ofere tinerilor o alternativă la sărbătoarea de 14 februarie. Evenimentul este iniţiat de Consiliul Local al Tinerilor şi are ca public ţintă elevii dornici să cunoască tradiţiile şi obiceiurile legate de sărbătoarea românească a iubirii,dar şi de cea a mărţişorului, prezentă în întreg spaţiul balcanic.
Ediţia 2021 a propus participanţilor concursuri de fotografie şi poezie de dragoste cu tema: „…de dragoste, mai ales”derulate online datorită condiţiilor impuse de evoluţia epidemiologică în contextul pandemiei de coronavirus dar şi o expoziţie-concurs de mărţişoare şi ornamente de primăvară cu tema „Vine, vine primăvara!”adresat elevilor de ciclul primar şi gimnazial de la şcolile din municipiu, vernisată la Centrul Comunitar pentru Tineret în data de 4 martie 2021, ora 17.00.
Astfel, 550 de elevi de clasele I-VIII de la 9 unităţi de învăţământ au confecţionat peste 600 de mărţişoare vestind, astfel, sosirea primăverii într-un mod inedit, cele mai frumoase lucrări fiind premiate cu obiecte personalizate.
Nici liceenii nu s-au lăsat mai prejos, cei 43 de participanţi la concursurile de poezie şi fotografie dând măsura talentului în lucrări care au ilustrat multiplele forme şi nuanţe pe care le îmbracă iubirea.