5 iunie 2020 – Este Ziua Mondială a Mediului, este timpul pentru natură!

5 iunie este ziua emblematică a Organizației Națiunilor Unite pentru sensibilizarea omenirii privind protecţia mediului, marcată în peste 100 de ţări. Începând cu 1974 a fost sărbătorită în fiecare an la 5 iunie, iar anul acesta tema aleasă pentru conştientizarea cetăţenilor este biodiversitatea şi modul în care sănătatea ei este esenţială pentru susţinerea întregii vieţi de pe Pământ. Este un moment esenţial pentru a pune natura în centrul luării deciziilor tuturor guvernelor: natura este la răscruce, un milion de specii de animale şi plante sunt probabil să dispară în curând.
 
Evenimente recente, de la incendii de vegetaţie, la uragane și acum, pandemia, demonstrează interdependenţa dintre oameni și natură. Biodiversitatea este fundamentul care susține toată viața pe uscat și în apă. Aceasta afectează fiecare aspect al sănătății umane, oferind aer curat și apă, alimente și surse de medicamente și atenuarea schimbărilor climatice. Modificarea sau eliminarea unei verigi al acestui lanţ afectează întregul sistem de viață și poate produce consecințe negative. Acțiunile omului, inclusiv despăduririle, distrugerea habitatelor naturale, agricultura intensivă și accelerarea schimbărilor climatice, au împins natura dincolo de limita sa. Ar fi nevoie de un Pământ şi jumătate pentru a răspunde cerințelor pe care oamenii le au faţă de natură în fiecare an. Dacă vom continua pe această cale, pierderea biodiversității va avea implicații severe pentru umanitate, inclusiv prăbușirea sistemelor alimentare și de sănătate.
 
Trăim vremuri excepţionale, în care mediul înconjurător ne trimite un mesaj: pentru a avea grijă de noi înşine, trebuie să avem grijă de natură!
E timpul să ne trezim, să acţionăm şi să ne facem auzită vocea.
Este Ziua Mondială a Mediului, este timpul pentru natură!
Primăria municipiului Bistriţa s-a alăturat, în acest an, proiectului „Pastorala Beethoven”, la iniţiativa Primăriei oraşului german Bonn, în contextul sărbătoririi a 250 de ani de la naşterea celebrului compozitor, ca o invitație la o prețuire mai mare pe care trebuie să o acordăm atât naturii, cât și muzicii. Din păcate concertele programate în spațiul public cu această ocazie au fost anulate.
Ne dorim o implicare cât mai largă a fiecăruia dintre noi în favoarea mediului înconjurător şi vă propunem în această perioadă, până în 15 iunie, o campanie de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, în colaborare cu Asociaţia Română pentru Reciclare ROREC, care oferă premii importante. Vă invităm și pe pe pagina de Facebook a Şcolii Verzi, „Bistriţa renunţă la plastic”, pentru concursuri, informare şi educaţie ecologică.
 
Acţionează pentru un viitor sustenabil!
•        Cumpără hrană sănătoasă din surse locale
•        Alege produse fără mult ambalaj, refuză plasticul
•        Apreciază valorile și produsele locale
•        Plantează un copac
•        Economiseşte apa şi energia
•        Colectează selectiv deşeurile
•        Păstrează orașul și natura curate
 
Surse:
https://www.unenvironment.org/
https://www.un.org/en/observances/environment-day